Codul galben rămâne în vigoare până miercuri seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Precipitaţiile vor fi abundente în unele zone ale ţării
Precipitaţiile vor fi abundente în unele zone ale ţării

Un număr de 14 judeţe din vestul şi sud-vestul ţării se află de marţi seară sub Cod galben pentru precipitaţii mixte, potrivit unei atenţionări meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vor fi afectate judeţele: Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Cluj, Bihor, Alba, Arad, Hunedoara, Timişoara, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea.

ANM a emis, marţi, un Cod galben, în intervalul 5 ianuarie, ora 22,00 - 6 ianuarie, ora 24,00, pentru ninsori la noapte, iar miercuri mai ales ploi, în vestul şi sud-vestul ţării.

Potrivit atenţionării, vor fi precipitaţii mixte (la noapte predominant ninsori, iar miercuri mai ales ploi), ce vor cumula local 20...25 litri/metrul pătrat şi izolat - în sudul Banatului, vestul şi nordul Olteniei, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali - 35...40 litri/metrul pătrat.

Local se va produce polei, iar în Banat vântul va prezenta unele intensificări, în timp ce la munte va sufla tare, viscolind ninsoarea.

În sudul Banatului şi sud-vestul Olteniei va începe să ningă încă din această după-amiază.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite