În România, patru oameni au murit din cauza caniculei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma necropsiei s-a stabilit că patru din cele şapte decese de la Spitalul Judeţean Constanţa Constanţa au fost probabil favorizate de caniculă, victimele suferind infarct miocardic acut şi insuficienţă respiratorie acută, informează subsecretarul de stat Raed Arafat.

"Doi tineri, unul care lucra la autostradă, iar celălalt într-o bucătărie au suferit infarct miocardic acut şi insuficienţă respiratorie acută probabil favorizate de expunerea la temperaturi ridicate şi alte două persoane care au decedat în acelaşi interval au probabil factor favorizant canicula", a spus Raed Arafat.

Subsecretarul de stat a adăugat că în ultimele 24 de ore serviciile de ambulanţă şi SMURD au înregistrat 6.395 de apeluri între 8% şi 10% peste media solicitărilor pe zi, cu 44 de persoane căzute în stradă.

Întrucât canicula se va prelungi şi în zilele următoare şi probabil şi în mai multe zile din luna august, Ministerul Sănătăţii reia recomandările privind evitarea expunerii prelungite la soare în intervalul 11.00-17.00.

În perioada 6 - 9 august un număr de 13 persoane s-au prezentat la Serviciul de Urgenţă al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, cu sindrom hipertermic, cu temperaturi de peste 40 de grade, a declarat, luni, directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, Constantin Dina.

Conform sursei citate, şapte dintre aceste persoane au murit în unitatea medicală. "Majoritatea persoanelor decedate aveau vârste de 60 - 75 de ani şi aveau şi afecţiuni asociate, dar au fost şi două cazuri la bărbaţi tineri, de 38 de ani, respectiv, 31 de ani, care lucrau în condiţii de temperaturi foarte înalte", a declarat Constantin Dina.

Fierbe Marea Neagră! Apa a ajuns la temperaturi record de 30 de grade Celsius

Alertă: Nouă atenționare de Cod Galben de caniculă la Brăila

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite