CAMPANIE Copiii abuzaţi sunt asistaţi gratuit (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
poza campanie
poza campanie

Studiile arată că 80% dintre copiii victime ale abuzului devin  tineri adulţi care întrunesc criteriile de diagnostic pentru cel puâin o tulburare de sănătate mintală înainte de a împlini 21 de ani.

 Adulţii care au fost maltrataţi în copilărie vor suferi de depresie, anxietate, tulburări de alimentaţie, sindrom de stre post-traumatic, probleme de ataşament sau tulburare de conduită. Plecând de la datele statistice şi de la situaţia de fapt din România,  Organizaţia „Salvaţi Copiii” a lansat astăzi o campanie de educare şi sensibilizare pentru a promova educarea pozitivă a copiiilor, denumită „Ascultă-i Sufletul”.

În cadrul campaniei, pe lângă spoturi TV, specialiştii de la „Salvaţi Copiii” vor acorda asistenţă gratuită în centrele  de consiliere din Bucureşti şi din ţară. „Avem nevoie să ne creştem copiii fără bătaie şi fără umilire. Prin această campanie ne propunem să venim şi să sprijinim concret părinţii, educatorii şi copiii”, a spus Gabriela Alexandreascu, directorul „Salvaţi Copiii”.

Centrele unde se poate primi asistenţă gratuită pot fi găsite pe www.salvaţicopiii.ro.

În primele trei luni ale lui 2011, 2893 de copii au fost victime de abuzuri: 252 de abuzuri fizice, 353 emoţionale, 122 sexuale, 2078 de neglijare, 52 de exploatare prin muncă, 11 prin exploatare sexuală.

Specialiştii susţin că cele mai multe abuzuri se petrec în familie, iar cele mai multe abuzuri asupra copiilor au loc în mediul rural, în special prin exploatarea prin muncă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite