Boagiu vrea deszăpezire de două ori mai rapidă. Aşteptăm zăpada să vedem faptele!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit ordinului dat de Boagiu, deszăpezirea ar trebui făcută de două ori mai repede
Potrivit ordinului dat de Boagiu, deszăpezirea ar trebui făcută de două ori mai repede

Firmele de deszăpezire vor avea un interval mai scurt de intervenţie pentru curăţarea drumurilor de zăpadă, iar numărul utilajelor va fi redus cu peste 20%, potrivit unui ordin al ministrului Transporturilor, Anca Boagiu.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, deszăpezirea a cel puţin unei benzi de circulaţie va varia între 8 şi 16 ore după încetarea viscolului (faţă de un interval de 10-48 de ore), iar pentru curăţarea drumul de zăpadă firmele vor avea la dispoziţie între două şi patru zile (jumătate faţă de nivelul anterior cuprins între patru zile şi o săptămână).

Deszăpezirea unui drum la primul nivel de intervenţie pe minimum o bandă de circulaţie se va face la 8 ore după încetarea viscolului, cu 2 ore mai puţin faţă de intervalul prevăzut anterior, iar curăţarea zăpezii de pe platforma drumului de nivel de intervenţie 1 se va face în maxim două zile, şi nu în patru zile.

Utilajele vor fi şi ele înoite cu lame de mari dimensiuni pentru zăpadă, pluguri universale cu geometrie variabilă sau turbofreze de mare capacitate.
Ordinul va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite