O nouă bilă neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele le-a indicat procurorilor de la DNA să redeschidă anumite dosare cu implicaţii politice "Aveţi misiunea să mergeţi până la capăt, până la factorul politic, care face

Preşedintele le-a indicat procurorilor de la DNA să redeschidă anumite dosare cu implicaţii politice

"Aveţi misiunea să mergeţi până la capăt, până la factorul politic, care face posibilă protecţia corupţiei la nivel mare", le-a spus Traian Băsescu procurorilor DNA. Preşedintele a participat, ieri, la şedinţa de bilanţ a Departamentului Naţional Anticorupţie pe anul 2006.

Şeful statului nu a mai vorbit despre corupţia din sistem şi nici de ineficienţă, însă şi-a asumat anumite păreri personale, care cu siguranţă vor duce la redeschiderea unor dosare de anvergură. El a spus că ar trebui reluate dosare "mai vechi" de corupţie în care nu s-a mers până la factorul politic, dând ca exemple cazurile Bancorex, Banca Agricolă şi Ţigareta II.

"Trebuie să existe curajul de a merge până la capăt. În cazuri celebre, Bancorex, Banca Agricolă, totul s-a oprit la nivelul cel mai de jos", a spus Băsescu.

El a amintit că în aceste situaţii "unii au fost condamnaţi, alţii judecaţi, iar unii au fost achitaţi". Băsescu a explicat că este imposibil ca în cazul prăbuşirii unei bănci să fie de vină numai managementul defectuos al unui director.

"Lucrurile trebuie reluate de unde nu s-a avut atunci forţa să se ajungă la relaţiile politice", a îndrumat şeful statului.

Preşedintele nu a ratat, nici de această dată, ocazia de a critica legăturile dintre oameni de afaceri şi politicieni, fără a da însă exemple, dar cerând imperativ "decuplarea intereselor economice de controlul asupra oamenilor politici".

Traian Băsescu a vorbit şi despre "băieţii deştepţi", pe care procurorii ar trebui să-i depisteze pentru a nu se crea împrejurări în care, în România, fondurile nerambursabile venite de la UE să ajungă să fie folosite în cercuri restrânse, şi nu în interes general.

Şeful statului acuză: "S-au făcut legi pentru infractori"

Traian Băsescu a declarat că va retrimite parlamentului o lege care acordă anumite scutiri fabricilor autohtone de bere şi care se află în prezent la Cotroceni spre promulgare, precizând că există oameni politici care nu fac altceva decât "legi pentru infractori". "Nu mai departe de zilele trecute era în dezbatere o lege prin care nu ştiu ce scutiri se acordau fabricilor de bere autohtone, deci ceva tot legat de zona alcoolului. Sigur, legea se află la promulgare, cu certitudine o voi trimite înapoi, dar iată cum se manifestă împletirea între infractori şi oameni politici care nu fac nimic altceva decât să facă legi pentru infractori", a spus Băsescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite