Cel mai bătrân român, cioban până la 100 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tănase P.  Tănase, din Stejaru - Tulcea, spune că va împlini 115 ani la toamnă. În momentul de faţă este cel mai bătrân bărbat din România. Soţia a trăit mai puţin: 98 de ani. A venit din Grecia când avea 38 de ani. Din buletin reiese că are 114 ani, dar aromânii veniţi din Grecia în 1940 îşi declarau vârste mai mari pentru a nu fi luaţi pe front. Click aici pentru FOTOGALERIE.

Citiţi şi
La 104 ani citeşte ziare şi mătură curtea
Guvernul a aprobat principiile Legii unice de pensie
Pensie, în funcţie de contribuţie

Viitorii pensionari se declară optimişti

A crescut toată viaţa oi. Plecat de pe dealurile Greciei, din Negrita, undeva pe lângă Salonic, Tănase P. Tănase, împreună cu familia, şi-a trăit tinereţea pe drumuri, prin Bulgaria şi apoi în România, unde a reuşit să se stabilească.

Drumurile prin lume şi le-a început de tânăr, pe la vârsta de 38 de ani, când a plecat din Grecia alături de alte familii de aromâni. A trăit opt ani în Cadrilater, în Durostor. A fost izgonit şi de aici şi a ajuns în România, la 46 de ani. A încercat să se stabilească undeva pe lângă Urziceni, însă destinul l-a adus pe dealurile dobrogene.

O viaţă pe drumuri

Lipsit de puteri, dar cu sete de viaţă, nea Tănase locuieşte pe o uliţă, nu departe de centrul comunei Stejaru. Casa, reconstruită prin anii ’60, se află în spatele unui gard alb, cu brâu portocaliu. În spatele porţii, o curte aranjată, curată şi primitoare. Nea Tănase este îngrijit de cea mai tânără noră a lui, Elena Tănase (61 de ani). Bătrânul a avut şase copii şi acum are 14 nepoţi, 18 strănepoţi şi patru stră-strănepoţi.

Într-o cameră cu ferestre mari, cu două paturi şi o masă stă nea Tănase. Aşteaptă liniştit la marginea patului. Din vorbă-n vorbă, începe să-şi aducă aminte de tinereţe şi de drumul lung, cât o viaţă de om, făcut din Negrita în Dobrogea. „Ehe... cât am tras eu în viaţa asta! Aveam odată două caiete, cu toate amintirile mele.

Le aveam scrise pe hârtie. Acum nu mai ştiu de ele. Dar eu toată viaţa am fost cu oile. Pe oriunde am umblat. Şi aici, şi la bulgari, şi în Grecia. La Negrita aveam cinci-şase stâne şi caşerie. Făceam brânză şi luam zahăr, ulei şi ce mai aveam nevoie”, îşi aduce aminte nea Tănase, frecându-şi de pantalonii de stofă mâinile zbârcite de bătrâneţe.

 În 1932 a părăsit Grecia, cu ultimele grupuri de aromâni. „Am ajuns cu vaporul la Silitra, după ce am vândut tot în Grecia. Ne-am stabilit în Durostor şi am luat-o de la capăt. Am luat animale, am muncit pământul. După opt ani, în august 1940, s-a cedat Cadrilaterul Bulgariei şi am plecat cu căruţele cu animale şi tot ce aveam spre România. Am ajuns pe lângă Urziceni, dar ne-am stabilit aici, la Stejaru, pe atunci se numea Eschibaba”, povesteşte bătrânul, făcând pauze dese pentru a-şi trage suflarea.

Amintiri din al Doilea război Mondial

Fără notiţe în faţă şi fără prea mult ajutor din partea nurorii sale, nea Tănase ajunge cu amintirile la perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Era de un an în România, când în 1941 îi vine ordinul de chemare la oaste.

„Eu eram mai voinic aşa. Am avut noroc şi nu am ajuns pe front. Erau ai noştri la Odessa. Pe mine m-au înrolat la Spitalul Militar de la Călăraşi. Veneau aici răniţii ca ploaia. Aveam grijă de ei. Nu pot să uit cum într-o zi (se opreşte puţin, se uită lung, oftează, priveşte scurt spre fereastră, trage aer şi continuă - n.r.) îl aduseseră de la Odessa pe un văr de-al meu, de pe la Ceamurlia.

image

Tănase şi Elena, în faţa casei, în 1962   Foto: Arhivă personală

A fost ceva cumplit, era fără ochi şi fără mâini. Aşa veneau. Mulţi erau sluţi”, îşi deapănă nea Tănase amintirile. A trecut şi peste asta, s-a întors la familia lui şi a luat-o de la capăt. Un nou hop a fost însă colectivizarea.

Secretul lui nea Tănase

Născut în 1894, la Negrita, în Grecia, nea Tănase ne spune că nu a ţinut regim în viaţa lui. „Mâncam ce găseam la stână. Beam lapte, mâncam caş, carne de oaie, mâncam urzici şi ce mai găseam, dar îmi plăcea şi plăcinta de ştevie. La viaţa mea mi-a plăcut rachiul. Şi acum mai iau câte un păhărel la masă”, ne spune bătrânul secretul vieţii lungi.

Primarul Dumitru Enache ne confirmă că bătrânii din Stejaru sunt mai sănătoşi decât tinerii. „În ultimii ani, cele mai multe decese s-au înregistrat în rândul celor care s-au născut după 1940. Cei născuţi în Grecia au ajuns la peste 90 şi chiar 100 de ani. Au fost ciobani şi se hrăneau cu ce găseau la stână. Erau mult mai sănătoşi.

Nu a contat că au avut o viaţă agitată. Au plecat de tineri din Grecia, după războiul greco-bulgar. Şi-au refăcut vieţile în Cadrilater. Au fost alungaţi din nou. Au ajuns, în final, în Dobrogea şi au făcut ce au ştiut de-o viaţă. Au crescut oi”, ne lămureşte Enache.

Colectivizarea şi bătăile comuniştilor

Lui nea Tănase, războiul nu i-a adus prea multă durere. A trecut şi a uitat. Dar nu poate să nu-şi aducă aminte de ce a urmat: „Au ajuns cu CAP-ul la noi prin 1952. M-au forţat să intru în colectiv. Nu era bine. Au intrat vreo 15 atunci. Eu nu. Am cedat prin 1955 pentru că ne bătea. Îmi refăcusem turma şi ajunsesem pe la suta de oi. Comuniştii mi le-au luat şi mi-au lăsat 10. A fost necaz mare.

Era să mă despart de femeie atunci, pentru că nu a fost de acord. M-a înţeles până la urmă. Dar nu am avut ce face. M-au luat la miliţie. M-au bătut patru zile şi patru nopţi. Ne loveau numai cu ranga. Atunci, femeia a fugit în pădure. Le spuneam să îmi dea drumul să îmi caut nevasta. Am găsit-o în pădure după 14 zile“. A rămas alături de soţia sa până când aceasta a murit, în 2003, la 98 de ani.

În audienţă la Gheorghe Gheorghiu-Dej

După ce şi-a găsit soţia, plin de răni după bătăile miliţiei, îşi ia inima în dinţi şi pleacă spre Bucureşti. „Tot în 1955 am ajuns la Bucureşti. Am fost la Procuratura Generală a Miliţiei, la Petru Groza şi la Gheorghe Gheorghiu-Dej. La Petru Groza m-a primit secretara. I-am înaintat o petiţie şi mi-a dat număr la ea. De aici am plecat la Gheorghiu-Dej.

image

În primul birou era o secretară, căreia i-am spus ce am suferit (se opreşte, îşi freacă mâinile şi plânge, apoi se luminează brusc şi îşi continuă povestea - n.r). M-a ţinut puţin şi m-a băgat la Dej. I-am spus atunci să ştie şi el ce se întâmplă în ţară. Eu povesteam şi secretara scria. A chemat apoi un anchetator şi a venit cu mine la Stejaru. Miliţia i-a arestat pe ăia care m-au bătut“, a mai spus bătrânul.

Drama lui nea Tănase a trăit-o tot satul. „Mulţi s-au opus colectivizării. Au fost forţaţi să intre la CAP. După 1960, aromânilor li s-au luat bijuteriile şi aurul a fost cumpărat de statul român cu 100 de lei cocoşelul de 20 de grame şi 24 de carate“, întăreşte povestea primarul din Stejaru, Dumitru Enache.  După colectivizare, nea Tănase a continuat să crească oi, iar până la vârsta de 100 de ani „eram mai în putere şi deschideam uşa când venea turma”, mai spune bătrânul.

Pribegie

Aromânii au ajuns în Stejaru în 1940, după ce în 1932 au plecat cu vaporul din Salonic, cu destinaţia Silistra. În ’40 au ajuns în Dobrogea, după retrocedarea Cadrilaterului către bulgari.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite