Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Cine sunt autorii „Raportului din umbră" trimis la ONU

9 august 2010, 10:10 |  Autor: Ionel Dancu | 

Cuvinte cheie: raport, umbra, onu, udmr,

Manifestaţie a secuilor la Sfântu Gheorghe

Manifestaţie a secuilor la Sfântu Gheorghe

 

"Raportul din umbră" depus la Comitetul ONU pentru Eliminarea Discriminării Rasiale a fost realizat de Asociaţia Pro Regio Siculorum, Comitetul de Iniţiativă Bolyai şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT). La contacte figurează Erika Cunnold-Benko, Peter Hantz şi Zsolt Szilagyi. Să îi luăm pe rând.

Citiţi aici Raportul trimis la ONU

Zsolt Szilagyi, adjunctul lui Tokes

Zsolt Szilagy a fost deputat UDMR timp de 14 ani, din 1990 până în 2004. La alegerile europarlamentare din 2009 a candidat pe lista UDMR pe locul patru. Szolt Szilagy mai este vicepreşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), organizaţie al cărui preşedinte este Laszlo Tokes.

În raportul înaintat Comitetului ONU, Zsolt a notat la datele de contact adresa de email laszlo.tokes-assistant@europarl.europa.eu.

Organizaţia CNMT a colaborat şi a susţinut iniţiativele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) şi a fostei Uniuni Civice Maghiare (UCM) care s-a transformat în Partidul Civic Maghiar (PCM).

Toate trei asociaţiile au cerut în repetate rânduri autonomia teritorială a maghiarilor şi au organizat, cu precădere CNS şi UCM, referendumuri neoficiale în rândul populaţiei maghiare din Harghita şi Covasna privind declararea autonomiei teritoriale secuieşti.

Hanz Peter şi scandalul plăcuţelor bilingve

Hanz Peter este membru în aceeaşi organizaţie, Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), condusă şi înfiinţată de Tokes.

Fost lector universitar de fizică la Universitatea Babes-Bolyai (UBB) din Cluj Napoca, Hanz Peter a fost dat afară din UBB în 2007 după ce a montat în 2006 plăcuţe bilingve în câteva clădiri ale Universităţii în semn de protest faţă de faptul că universitatea nu ar respecta angajamentele de multilingvism.

Hanz Peter militează pentru reînfiinţarea Universităţii Bolyai ca universitate de stat, cu principală limbă de predare cea maghiara. Vicepreşedintele Comitetului de Iniţiativă Bolyai mai cere pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş înfiinţarea unor facultăţi separate în limba maghiară, la care să predea mai mulţi profesori maghiari şi creşterea locurilor bugetate pentru minoritari.

Asociaţia „Pro Regio Siculorum", motor electoral al UDMR

Sediul asociaţiei semnatare a „Raportului din umbră" se află pe Bulevardul 1 decembrie 1918 din Sfântu Gheorghe şi unul dintre membrii ei este chiar primarul UDMR al oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad Andras. Antal Arpad a mai fost deputat UDMR de Covasna în 2004-2008.

În timpul campaniei electorale pentru primăria Sfântu Gheorghe, la 8 mai din 2008, Antal Arpad a deschis în sediul Asociaţiei Pro Regio Siculorum un birou de sesizare a faptelor de corupţie pentru cetăţeni.

Antal Arpad a ajuns primar. După un an, s-a hotărât să dea socoteala în faţa alegătorilor săi. Aşa că Primăria Sfântu Gheorghe a lansat la 26 octombrie 2009 o broşură în 13.000 de exemplare referitoare la realizările primarului Antal Arpad după un an de mandat. Broşura s-a numit „Un an de muncă. Prezente şi viitoare sarcini".

Primarul a spus că Asociaţia Pro Regio Siculorum a finanţat editarea şi tipărirea broşurii, în toate cele 13.000 de exemplare.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    PROPUNERE DIN VEST

    Planul în trei paşi pentru obţinerea autonomiei "Ţinutului Secuiesc" dezvăluit de Toro Tibor
    Fostul deputat UDMR de Timiş, Toro Tibor, unul dintre liderii Consiliului Naţional al Maghiarilor, a explicat strategia comunităţii maghiare pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. Autonomia maghiară din Mureş, Harghita şi Covasna se va obţine în trei paşi simpli. Citeşte tot!

    Băsescu şi Tőkés, hârjoneală pe autonomie

    Şeful statului a evitat să ia o poziţe fermă în privinţa afirmaţiilor europarlamentarului László Tőkés legate de dobândirea autonomiei de către ungurii din România. Sub privirile premierului ungar, Traian Băsescu a susţinut că este de acord cu o autonomie egală pentru toţi cetăţenii români, indiferent de etnie. Citiţi articolul.

    „Cerc de prieteni“ Jobbik la Tg. Mureş

    Europarlamentarul Jobbik Szegedi Csanad a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că va “scrie istorie” prin înfiinţarea primului “Cerc de Prieteni Jobbik” din afara Ungariei, la Târgu-Mureş. Citiţi articolul.

    Sabin Orcan

    Nu, titlul nu reprezintă intenţia autorului. Nici nu mă gândeam la demisia proaspăt desemnatului premier, Mihai Răzvan Ungureanu. Deşi pretexte s-ar găsi, la o adică... Continuare

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Noapte bună, ţară dragă

    Dinu Patriciu

    Criza a creat oportunitatea reîntoarcerii la Europa unită a libertăţilor. În schimb, politicienii europeni ne-au aşezat pe drumul Europei imperiale.

    Ordin de zi pe unitate: demolaţi-l pe Ungureanu!

    Grigore Cartianu

    Există în România actuală o furie demolatoare care-şi trage seva din bezmetica tranziţie de la comunism la capitalism, de la dictatură la democraţie.

    Da svidanije, Felix!

    Radu Calin Cristea

    Scriam, în 2007, în „Adevărul", un comentariu cu titlul „Onoarea pătată a Rodicăi Culcer".

    Marea coafare

    Ion M. Ionita

    Schimbarea garniturii PDL îi face bine lui Ungureanu.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole