1 august: începe spectacolul eclipsei!

Pe 1 august va fi eclipsă totală de Soare, cu durata fazei de totalitate de 2 minute şi 27 secunde pentru locuitorii nordici. Conform astrologilor, ea va marca un nou început pentru

Pe 1 august va fi eclipsă totală de Soare, cu durata fazei de totalitate de 2 minute şi 27 secunde pentru locuitorii nordici. Conform astrologilor, ea va marca un nou început pentru omenire.

Este a cincea eclipsă totală de Soare de la începutul secolului. Institutul de Mecanică Celestă şi Calculul Efemeridelor de la Paris (IMCCE) a anunţat că eclipsa va fi vizibilă în totalitate pe o linie ce începe în nord-estul Canadei şi trece prin nord-estul Americii de Nord, nord-vestul Groenlandei, Oceanul Arctic, Insula Arhanghelsk, nordul siberian, vestul Mongoliei şi China. Poate fi observată parţial şi din Europa, inclusiv din România.

La o săptămână după eclipsă, la Beijing va avea loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, când se vor desfăşura mai multe ceremonii de cununie, pentru că ziua de 8.08.2008 este considerată cea mai norocoasă din tot anul, conform numerologiei asiatice.

"Eclipsa secolului" pentru europeni

O eclipsă de Soare se produce atunci când Luna trece între Pământ şi Soare. Când discul Lunii acoperă în întregime discul Soarelui, pentru un anumit loc de observaţie de pe Pământ, lumina solară este blocată complet, iar eclipsa este totală.

Dacă diametrul discului Lunii este mai mic decât cel al discului solar, eclipsa este inelară. În fiecare an pot avea loc între două şi şapte eclipse, dar, deşi într-un interval dat de timp se produc mai multe eclipse de Soare, acestea par mai rare din cauza vizibilităţii reduse pe anumite zone de pe Pământ.

Eclipsele totale reprezintă cu adevărat rarităţi din punctul de vedere al vizibilităţii; în funcţie de punctul de observaţie, acestea au o frecvenţă de 200-300 de ani. Pentru România, eclipsa totală din 1999 a fost considerată "eclipsa secolului", întrucât atunci ţara noastră s-a aflat pe axa de centralitate maximă. Eclipsele de Lună sunt eclipse în sensul propriu.

Atunci când Luna intră în conul de umbră al Pământului, eclipsele sunt vizibile simultan din toate punctele terestre unde Luna se afla deasupra orizontului. Eclipsele de soare sunt de fapt ocultaţii ale Soarelui de către Lună, fiind vizibile doar din regiuni limitate ale Pământului.

Cea din 1999 a traversat întreaga Europă şi sud-vestul Asiei, dar zona optimă de totalitate s-a aflat în România, iar momentul maxim al întregii eclipse a fost nu departe de Bucureşti, atât ca durată a totalităţii - două minute şi 23 secunde - cât şi ca înălţime a Soarelui: 59 - deasupra orizontului.

Eclipsa anterioară, când faza de totalitate a inclus Bucureştiul, a avut loc la 15 februarie 1961. Următoarea eclipsă totală de Soare cu vizibilitate maximă din România va avea loc în anul 2236.

Peste 11.000 de eclipse în 5.000 de ani

Soarele este de 400 de ori mai mare decât Luna, care are 3.476 kilometri în diametru. Însă Luna este de 400 de ori mai aproape de Pământ decât Soarele. De aceea, Soarele şi Luna par de dimensiuni egale. Luna face o rotaţie completă în jurul Pământului în 29,5 zile, schimbându-şi şi poziţia faţă de Soare, a cărui lumină o reflectă, proces din care rezultă fazele lunii.

Luna Nouă, în timpul căreia se produc eclipsele de Soare, nu se vede de pe Pământ, fiind total obstrucţionată de Soare. Restul fazelor, cunoscute ca "pătrare", pot fi observate. La Lună Nouă, răsăritul şi apusul Soarelui şi Lunii coincid.

Eclipsele de Soare pot fi observate pe Glob, cam o dată la 18 luni, dar nu pot fi observate din aceeaşi zonă decât în medie o dată la 375 de ani. În 5.000 de ani, între 2000 î.Hr. şi 3000 d.Hr., au fost calculate 11.898 eclipse de Soare, dintre care parţiale - 4.200, inelare - 3.956, totale - 3.173 şi hibride (o eclipsă totală care se transformă în inelară şi invers) - 569.

În anul 1935 au fost cinci eclipse, fenomen foarte rar, care se va mai repeta abia în 2206. Eclipse totale de Soare se produc cam la 1-2 ani. Prima mărturie scrisă despre o eclipsă totală de Soare se află într-o cronică chineză, care se referea la eclipsa ce a avut loc în anul 2137 î.Hr. Atunci, astronomii imperiali Ho şi Hi au fost spânzuraţi "pentru că n-au fost în stare să spioneze eclipsa, care a fost invizibilă". În edictul imperial, cei doi erau numiţi "astrologii beţivi", ca motivaţie a ratării predicţiei.

Eclipsele de Soare au fost mereu considerate semne prevestitoare

Din cauza modului cum se manifestă, eclipsele, de Soare sau de Lună au inspirat întotdeauna teamă oamenilor şi derută în rândul celorlalte vieţuitoare. Din timpuri străvechi, fenomenul a fost resimţit ca o ameninţare a vieţii, ca un semn de rău augur, prevestitor de dezastre molimi şi de războaie. De aceea a fost un fenomen cercetat asiduu şi nu a existat casă regală care să nu aibă astronomi - astrologi plătiţi cu bani grei ca să calculeze ciclicitatea eclipselor.

În China, până în anul 200 î.Hr. astronomii care greşeau predicţia unei eclipse erau executaţi. În Egiptul antic, faraonul era considerat o întruchipare a zeului Soare, Ra. Acesta executa un ritual solar în fiecare zi, numit "toiagul de aducere aminte", făcând un ocol solemn în jurul templului închinat Soarelui, atingând cu un sceptru zidurile templului, pentru a aminti astrului vieţii drumul său pe cer. În lipsa faraonului, marele preot purtând efigia faraonului, executa acest ritual.

Adoratoare la fel de înfocate erau civilizaţiile central-americane care considerau că Soarele era izvorul tuturor forţelor vitale, "cel ce face ca oamenii şi toate vieţuitoarele să trăiască". Pentru ca Zeul Soare să nu se mânie pe supuşii săi şi să se "întunece" se oficiau sacrificii umane, inimile însângerate ale victimelor fiind oferite astrului vieţii.

Consemnări de cronicari antici

Eclipsele totale de Soare au fost considerate din cele mai vechi timpuri de rău augur. Cea din anul 1374 î.Hr. a rămas în analele oraşului Ugarit ca "anul în care Soarele a fost ruşinat de Lună, iar regele - încălecat de soaţa lui". Eclipsa totală din 763 î.Hr. a adus insurecţie în oraşul asirian, Assur. După cum scrie în Biblie, ea fusese prevăzută: "Voi face Soarele să coboare din slava sa şi să se întunece Pământul (Biblia, Amos, 8:9)".

Unul dintre primii învăţaţi care au calculat cu precizie producerea eclipselor a fost Thales din Milet. Eclipsa totală din 648 î.Hr. a coincis cu războiul dintre mezi şi lidieni şi astfel predicţia lui a devenit celebră. Herodot scria că "în al şaselea an de război, ziua s-a transformat în noapte în timpul bătăliei şi acest lucru, ionienii îl cunoşteau de la Thales din Milet.

Era război între lidieni şi mezi şi nicio parte nu se putea considera învingătoare după cinci ani de lupte, iar când Soarele a dispărut, s-au grăbit să facă pace".

Despre eclipsa din 557 î.Hr., Xenofon scria că a avut loc în timpul asediului cetăţii Larisa. Aceasta a fost cucerită fiindcă locuitorii au părăsit-o după eclipsă, crezând că aceasta era calea arătată de zei. În 485 î. Hr., Xerxes tocmai oficia un sacrificiu ca să afle dacă e oportun să pornească războiul împotriva egiptenilor, când Soarele s-a făcut negru în plină zi. A considerat că acesta e un semn ca să pornească expediţia de înăbuşire a revoltelor, care a fost un mare succes.

"Eclipsa lui Iisus", prima din era noastră

În era noastră, observaţiile ştiinţifice asupra eclipselor de Soare s-au împletit cu miturile şi superstiţiile. Cea mai discutată şi interpretată "eclipsă" a fost fenomenul manifestat după crucificarea lui Iisus, când "Soarele s-a făcut negru şi toate cele 14 districte ale Ierusalimului au fost atinse de fulgere".

În 334, Firmicus din Sicilia a observat pentru prima dată protuberanţele solare, în timpul eclipsei inelare din acest an. În 569, o eclipsă totală de Soare a precedat naşterea Profetului Mohamed, iar în 632, fiul iubit al lui Mohamed, Ibrahim, a murit în timpul unei eclipse totale de Soare, oamenii interpretând că "Dumnezeu şi-a prezentat condoleanţele".

În 968, un cronicar din Constantinopole a descris pentru prima dată "coroana" solară. Din 1133 au rămas relatările despre "Eclipsa regelui Henric". William de Malmesbury scria în "Historia Novella" că "natura şi-a manifestat regretul pentru plecarea din Anglia a marelui om Henric I, ascunzând lumina Soarelui, coborând lumea în întuneric şi făcând să bată inimile oamenilor cu teamă. Şi în a şasea zi a fost cutremur mare, Pământul părea că se scufundă!" Unii astrologi au prevestit moartea regelui, ceea ce s-a şi petrecut în acelaşi an.

În 1230, eclipsa totală de Soare, vizibilă în aproape toată Europa, a derutat oamenii, deoarece s-a petrecut la orele dimineţii, imediat după răsărit. "Oamenii care plecau la lucru s-au întors în paturile lor, crezând că au încurcat timpul", scria Rogerus de Wendover. Eclipsa de Soare din 1560 a provocat groază la Paris, unde un prezicător anunţase consecinţe catastrofale - un potop universal sau un incendiu global. La sfaturile medicilor, mii de oameni s-au ascuns în pivniţele caselor.

Eclipsa şi blestemul lui Tecumseh

În 1724, spaniolul Josz Joaquin de Ferre a dat denumirea de "corona" atmosferei Soarelui, susţinând şi că aceasta trebuie atribuită în mod cert Soarelui, nu Lunii, cum susţineau unii astronomi. În 1806, s-a petrecut "eclipsa lui Tecumseh", indianul care a devenit celebru aruncând blestemul asupra preşedinţilor americani aleşi într-un an care se termină cu "0".

Blestemul a căpătat "greutate" din pricină că Tecumseh era considerat un mare învăţat după ce a anunţat eclipsa din 1806. În 1842, englezul Francis Baily a atras atenţia că atât coroana, cât şi proeminenţele identificate în timpul eclipselor constituie atmosfera Soarelui.

În 1851, prusacii Berkowski şi Knigsberg au realizat prima fotografie a unei eclipse totale de Soare. În 1868, proeminenţele solare au fost studiate pentru prima oară cu spectroscopul, rezultând că sunt compuşi pe bază de hidrogen.

J. Norman Lockyer din Marea Britanie şi francezul Jules Janssen au identificat în spectrul coroanei o linie galbenă, provenind de la un element necunoscut până atunci pe Pământ, fapt pentru care au fost ridiculizaţi. L-au denumit helium, după cuvântul grecesc "helios", adică Soare. Heliul a fost identificat şi pe Pământ în 1895, de către William Ramsay.

Vânătorii de eclipse

Astronomul francez Jules Janssen a fost un "vânător" de eclipse, urmărindu-le în Algeria, Siam, Insulele Caroline, Spania, India. În 1870, el a folosit un balon ca să scape din Parisul asediat de germani, pentru a observa eclipsa vizibilă din Algeria, numai că, atunci când a ajuns, condiţiile meteo erau nefavorabile. În 1871, folosind un spectroscop, Janssen a studiat eclipsa vizibilă din India şi a sugerat că elementele constitutive ale coroanei solare sunt gaze fierbinţi şi particule reci.

În 1887, Dmitri Ivanovici Mendeleev a folosit un balon ca să urce la o altitudine de 3,5 kilometri pentru a observa eclipsa, vizibilă din Rusia. Cea mai enigmatică eclipsă este cea din 1912, o eclipsă hibridă foarte rară, care, după cum anunţau astrologii, avea să ducă la o catastrofă maritimă. După ce s-a scufundat Titanicul, au ieşit la iveală povestiri despre foarte mulţi pasageri avertizaţi de astrologi să nu se îmbarce.

În 1973, englezul John Beckman a doborât recordul la "vânarea" eclipselor. Însoţit de alţi oameni de ştiinţă, a folosit un supersonic Concorde pentru a observa, la viteza de 2000 de km pe oră, o eclipsă de Soare deasupra Africii, extinzând timpul de observare la 74 de minute, de zece ori mai mult decât oricare altă observare de la sol.

Semnificaţii oculte

Este sau nu eclipsa de Soare aducătoare de nenorociri? Pentru astrologi, aceasta are semnificaţii extrem de profunde, fiind o Lună Nouă foarte specială. Astrul care dă viaţă şi energie lasă loc întunericului şi misterului. Eclipsa totală, care se petrece numai la Lună Nouă care "creşte în lumină", din punct de vedere astronomic, este simbol al unui nou început, al unor schimbări adesea dramatice, care dau oamenilor posibilitatea să-şi exploreze lumea lăuntrică prin puteri spirituale.

O eclipsă de Soare nu lasă lucrurile aşa cum se aşezaseră. Oamenii fac schimbări radicale, planuri noi, acceptă provocări chiar riscante, se simt agitaţi, dornici de alte preocupări decât cele curente, se simt sub presiunea necunoscutului, care dă altă orientare destinului. Cei care iau greu hotărâri radicale se simt agitaţi, pot intra în crize de stres. Pentru astrologi este foarte important la care nod lunar se petrece eclipsa de Soare.

La cel nordic, oamenii simt nevoia să-şi redefinească personalitatea, să-şi "remodeleze" corpul, recurgând la diete drastice şi, mai nou, la chirurgie plastică. Îşi descoperă noi pasiuni, talente şi se focalizează spre acestea.

Eclipsele de la nodul Lunar sudic orientează individul către persoanele din jur, cu care simte nevoia să interacţioneze, în vederea unor relaţii de afaceri sau de prietenie, chiar căsătorie. Soarele simbolizează spiritul, masculinitatea, acţiunea, energia Yang, în filosofia chineză.

Luna este exponenta Sufletului, feminităţii, receptivităţii, a energiei Yin. În general, eclipsele sunt interpretate religios ca o protecţie a Sufletului, de către Spirit, chiar şi în cele mai întunecate momente ale vieţii.

Profit pentru asigurări

Până în timpurile prezente, eclipsele de Soare şi-au păstrat aura de mister şi divinaţie. Anul acesta, pentru eclipsa de la 1 august, oficialităţile din Kurukshetra, statul indian Haryana, se pregătesc intens pentru adoratorii care vor veni aici. Pe o rază de şapte kilometri în jurul Oraşului Sfânt, pomenit în Mahabharata, toţi musafirii vor semna poliţe de asigurare, în caz de… ceva! Şi se aşteaptă în jur de un milion şi jumătate de oameni!

Prima relatare românească

Cea dintâi relatare despre o eclipsă de Soare apare la cronicarul Miron Costin (1633-1691). "S-au întunecat soarele într-acel anu, la luna lui iunie, cu mare groaze, cât perise soarele cu puţin nu toată lumina, tocmai amiazazi şi mulţi oameni, neştiindu a se feri de o întunecare ca aceia şi privind la soare multu, au pierdut vederea în toată viaţa lor".

Vornicul Ion Neculce (1672-1745) a surprins şi elementul de superstiţie: "Întunecasă lumea în anul 7208 septemvrie, în doaospradzeci dzile, întru o dzi de marţi. Găsitu-s-au atunce şi un ursu mare, groaznic. Şi sărise toată oastea, şi moldovenească, şi muntenească, şi nu-l pute ucide". A treia descriere aparţine domnitorului Dimitrie Cantemir (1673-1723) în "Istoria ieroglifică".