Doi dintre suspecţii în cazul de la Afumaţi, prinşi şi duşi la audieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alţi doi suspecţi dintre cei cinci implicaţi în cazul furtului de la Afumaţi au fost prinşi. Primul a fost prins în noaptea de joi spre vineri la vama Nădlac, când încerca să părăsească ţara. Toţi trei sunt audiaţi la Parchet. Un al patrulea suspect a fost împuşcat de poliţişti imediat după furt.

Surse judiciare au declarat că unul dintre bărbaţi s-a predat poliţiştilor vineri, în jurul prânzului, scrie Mediafax.

Un alt suspect a fost prins vineri după-amiază, în urma a şase percheziţii făcute în localitatea ialomiţeană Moviliţa, au precizat sursele citate.

La percheziţii au participat poliţişti de investigaţii criminale, luptători SIAS, jandarmi, sprijiniţi de SRI şi DGIPI. Ancheta a fost coordonată de Parchetul instanţei supreme.

Cei doi au fost duşi la audieri.

Un al treilea suspect a fost prins, vineri dimineaţă, de poliţiştii de frontieră la vama Nădlac, într-un autocar ce urma să ajungă în Spania.

Suspectul are 30 de ani şi urma să ajungă în Spania, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş.

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au primit o semnalare de la anchetatori privind faptul că cei patru fugari ar avea intenţia să părăsească ţara, a mai spus Leş.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite