Cei 12 apostoli ai lui Dej

Ieri  au fost comemoraţi 44 de ani de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. O duzină de membri dârji ai noului Partid Comunist Român (PCR) au fost singurii „mărturisitori“ ai evenimentului de la Cimitirul Bellu.

Dacă iniţial, în 1965 trupul îmbălsămat al lui Dej fusese depus în mausoleul din Parcul Libertăţii (acum Carol)  după 1990, acesta a fost exhumat şi reînmormântat în Cimitirul Bellu, câteva alei mai sus de mormântul lui Aurel Vlaicu.

Dezamăgit, probabil, de fiasco-ul comemorării lui Nicolae Ceauşescu în 26 ianuarie noul PCR a considerat că e timpul să înmugurească iarăşi, extrăgând ceva „sevă electorală” din osemintele de mult stafidite ale fostului lider comunist.

Numai că, în jurul mormântului lui Dej nu s-au adunat  decât membrii noului PCR şi ai Asociaţiei Scânteia.

Dragoste la rece

Deşi primăvară, la primele ore ale dimineţii se anunţaseră numai câteva grade celsius. Astfel, înfofoliţi de iarnă, pe la ora 10.00, cu o precizie remarcabilă „10 membrii mititei” ai asociaţiei Scânteia şi ai noului PCR erau deja prezenţi la mormântul lui Gheorghe Ghoerghiu Dej să-l comemoreze şi să-şi exprime dragostea, respectul şi devotamentul nesecat de ani, pentru „cel mai mare erou naţional”, cum îl defineau ei.

După un sfert de oră, alţi doi membri, soţ şi soţie, şi-au făcut apariţia întregind prin prezenţă numărul magic al celor 12 apostoli ai vechiului şi noului val comunist. În rest, nimeni.

Nici personalul de îngrijire al cimitirului, nici cele două, trei băbuţe cernite, risipite, la tămâiat, printre morminte nu avuseseră curiozitatea să asiste la parastasul declamativ ţinut în memoria lui Dej.

Pe mormântul simplu, cu o cruce de marmură albă unde era trecut numele lui Dej şi al uneia dintre fiice, Constanţa, se pusese o singură coroană de flori înfăşurată într-o banderolă tricoloră.

Trunchiurile celor doi brazi bătrâni care străjuiau cavoul fuseseră decorate de organizatori cu două panglici înfipte în pioneze: una roşie pe cel din stânga şi una tricoloră pe cel din dreapta.

Oamenii preşedintelui

Ca la orice manidfestare de acest gen, cei 12 prezenţi abia aşteptau sa fie băgaţi în seamă. Sub via amintire a fostelor şedinţe de partid de acum 20 de ani îşi aranjau discret ţinuta  şi îşi dregeau vocea înainte de  a lua cuvântul. 

Tovarăşul Jonea Mircea (68 de ani) era prezent în calitate de membru fondator al Asociaţiei Scânteia. Mic de înălţime, cu şapcă proletară pe cap şi o scurtă cenuşie din lână, avea o lacrimă în colţul ochiului stâng. Nu se ştie dacă din cauza solemnităţii momentului sau a frigului de afară.

„Domnule, eu am fost chiar şi la înmormântarea lui, din Parcul Libertăţii. Toată lumea plângea. Eu sunt gălăţean, iar la noi în Galaţi era un cult, căci şi Apostol şi Dej au lucrat la atelierele CFR din oraş. La moartea lui Dej s-a plâns nu numai la înmormântare ci şi pe stradă, în autobuze, în case.

Faţă de Ceauşescu, care era mai milităros, Dej era mai popular, mai omenos, mai apropiat. Suntem puţini prezenţi aici deoarece este o puternică şi agresivă campanie anticomunistă al cărei scop este să înfricoşeze lumea, să arate ce rău era regimul comunist”.

Cine a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej

Numele real a fost Gheorghe Gheorghiu.

S-a născut la 8 noiembrie 1901 la Bârlad şi a murit în Bucureşti pe 19 martie 1965, de cancer la ficat.

În 1930 devine membru PCR

În 1933 este arestat şi închis la Doftana, iar în 1944 evadează

Închis în aceeaşi celulă cu Nicolae Ceauşescu, devine mentor politic al acestuia

În 1945 este ales secretar general al PCR

Între 21 martie 1961 şi 18 martie 1965 deţine funcţia de Preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române

„Canalul, o mare realizare“

Auditoriul a ascultat predica ţinută de tovarăşul Petre Ignat (foto dreapta centru)

Tovarăşul Petre Ignat (53 de ani) este preşedintele Asociaţiei Scânteia. Ochelarii de pe nas îi dau un aer doct, de orator la tribună. De fapt, a fost şi singurul care a ţinut  o cuvântare (în mare parte citită) amintind de importanţa politică a celui care a fost Gheorghiu Dej. „De un deceniu îl comemorăm de două ori pe an, la naşterea şi la moartea sa, la fel cum facem şi cu Ceauşescu”.

La cei 80 de ani împliniţi, fostul comandor inginer Ferchiu Constantin, membru de partid al noului PCR (căci „comunist am fost o viaţă”) se trezise cu noaptea în cap să participe la adunare. Nu mai avea vechea voce tunătoare care răsuna în fostele şedinţe BOB ci un glas stins, dar îndârjit.

„S-a tot vorbit că a trimis oameni să moară la canal. Dar canalul nu l-a făcut Dej, ci este o mare realizare a poporului român. Era absolut indispensabil pentru alimentarea materiei prime a Combinatului Siderurgic de la Galaţi. Nu a omorât pe nimeni acolo, că era un om de mare omenie”.

Dej electricianul

Prezent la absolut toate comemorările conducătorilor iubiţi, Nica Nicolae, 65 de ani, venise special din Piteşti. Povesteşte în viteză cum a aflat el că Dej, electrician de profesie, a făcut în tinereţe toată instalaţia electrică a Primăriei din Târgu Cărbuneşti.

Declamă tare şi răspicat: „Ţara, în acele vremuri, avea nevoie de marele popor sovietic. Acum avem mare nevoie de comunism...“ Şi-şi încheie peroraţia ca la televizor: „Vă mulţumesc pentru atenţie!”.

Ca la orice parastas, unul dintre participanţi afirmă în glumă că vor merge când se închide adunarea „la ţuica fiartă de după”.