La ce ajută apendicele?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La ce ajută apendicele?
La ce ajută apendicele?

O amigdală a intestinului al cărei singur scop este să-ţi creeze probleme. Probabil că aceasta este şi părerea ta despre apendice, însă există teorii care susţin că nu este chiar atât de inutil organismului.

Timp de generaţii s-a crezut că apendicele nu este decât o rămăşiţă a evoluţiei, o mică prelungire a intestinului gros, căreia până acum nu i s-a descoperit un rol funcţional.

Acesta se găseşte în abdomenul drept inferior, iar atunci când se inflamează se îndepărtează chirurgical, fără să-i simţim ulterior lipsa. Totuşi, o echipă de specialişti de la Universitatea Duke din SUA susţine că apendicele poate fi util organismului.

Adăpost pentru bacteriile bune

Specialiştii spun că în apendice se păstrează o rezervă de bacterii „bune” ce se găsesc şi în sistemul digestiv.

Potrivit medicilor americani, în organism bacteriile sunt mai numeroase decât celulele, iar boli precum dizenteria sau holera pot distruge bacteriile utile din intestine. În astfel de cazuri, apendicele restabileşte echilibrul funcţional al sistemului digestiv.

Totuşi, de ce nu îi simţim lipsa?

Desigur, în aceste condiţii, probabil te întrebi de ce nu ne îmbolnăvim după ce apendicele a fost îndepărtat chirurgical.

Ei bine, potrivit experţilor, persoanele din ţările industrializate, care cel mai probabil au făcut operaţia de apendicită, nu au nevoie de o rezervă suplimentară de bacterii, pentru că au un risc aproape inexistent de a se îmbolnăvi de holeră sau de dizenterie.

Astfel, 6 la sută din populaţia din ţările dezvoltate a făcut apendicectomie, dar operaţia este relativ rară în ţările Subdezvoltate, acolo unde astfel de boli pot fi prezente.

Specialiştii pun acest lucru pe seama diferenţelor în modul de alimentaţie sau chiar spun că şi această intervenţie este un rezultat al stilului de viaţă modern. Ca şi în cazul alergiilor şi astmului, sistemul imunitar slăbit îşi spune cuvântul.

De ce facem apendicită?

image

Apendicita este inflamaţia apendicelui şi apare atunci când acesta este blocat cu materii fecale, un corp străin sau prezintă o tumoare malignă.

De asemenea, el se inflamează şi ca reacţie la o infecţie în organism. În caz de apendicită apare o durere surdă în apropierea ombilicului, ce devine tot mai ascuţită pe măsură ce se deplasează în partea dreaptă inferioară a abdomenului.

Mai pot apărea şi simptome precum lipsa apetitului, greţuri, vărsături şi febră. Dacă ai astfel de manifestări este indicat să te prezinţi de urgenţă la spital pentru a face operaţia, deoarece peritonita sau ruperea apendicelui poate fi fatală.

Atenţie!
Ne putem îmbolnăvi de apendicită la orice vârstă, însă cel mai frecvent apare între 10 şi 30 de ani.

image

Specialistul nostru


Dr. Bogdan Sandolache
medic primar chirurg Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Apendicele cecal (vermiform) este considerat frecvent un organ vestigial, fără o funcţie cunoscută în organism. După naştere, în peretele apendicelui apare un ţesut limfoid (numărul foliculilor limfoizi ajunge la aproximativ 200 la maturitate şi apoi scade pe măsură ce înaintăm în vârstă).

Acest ţesut are rol în maturarea limfocitelor şi în producţia de imunoglobuline, fiind denumit şi „amigdala abdominală”. Apendicele nu este un organ indispensabil şi, în cazul inflamării lui, se recomandă îndepărtarea, deoarece, în caz contrar, se poate ajunge până la peritonită.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite