49 de ani după gratii pentru „lotul Horeanu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii implicaţi în uciderea unui om de afaceri din Botoşani, în 2007, au fost condamnaţi ieri la pedepse cu închisoarea care totalizează 49 de ani.

Alina Horeanu a fost pedepsită de judecătorii Tribunalului Iaşi cu 20 de ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav şi tâlhărie.

Vlad Scurt Irimia, cel care a ajutat-o pe Horeanu să plănuiască şi să înfăptuiască crima, a primit 23 de ani de închisoare.

Ceilalţi doi studenţi, Daniel Brăescu şi Alexandru Stan, care au ajutat la transportul şi îngroparea cadavrului, au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru tăinuirea, favorizarea şi nedenunţarea infractorului.

Pe lângă închisoare, Alina Horeanu şi Vlad Scurt Irimia vor trebui să plătească familiei victimei 880.170 de lei daune morale şi materiale, plus o pensie de 1.000 de lei lunar pentru copiii victimei.

Atât avocaţii celor patru studenţi, cât şi rudele victimei s-au arătat nemulţumiţi de verdictul magistraţilor. „Pedeapsa mi se pare prea mică. Mă aşteptam la închisoare pe viaţă”, a declarat Anişoara Mancaş, soţia victimei.

Pe de altă parte, avocaţii studenţilor vor reducerea pedepsei. Ei pot face apel împotriva sentinţei, în termen de zece zile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite