Care alegorice cu flori, la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

împodobite cu aranjamente florale, au defilat, ieri după-amiază, din cartierul Rogerius până în zona centrală, pe arterele importante ale oraşului. Carnavalul florilor a însoţit manifestarea

împodobite cu aranjamente florale, au defilat, ieri după-amiază, din cartierul Rogerius până în zona centrală, pe arterele importante ale oraşului. Carnavalul florilor a însoţit manifestarea "Fereastră deschisă spre Europa", aflată la cea de-a doua ediţie.
La iniţiativa edililor orădeni, autorităţile locale şi judeţene din Bihor-Oradea şi Debreţin-Ungaria au susţinut ieri, la sediul Consiliului Judeţean Bihor, o conferinţă pe teme de dezvoltare regională. Au participat aleşi locali din cadrul Euroregiunii Bihor-Hajdu Bihar, oficiali guvernamentali, printre care Csutak Istvan, secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării Europene, profesorul Ioan Horga, conducătorul Departamentului de Relaţii Internaţionale al Universităţii Oradea, directorul Institutului de Studii Europene, prof. Suli Zakar Istvan, omologul din Debreţin, Pajna Zoltan, viceprimarul din Debreţin. După prelegerile specialiştilor, a fost prezentată harta municipiului Oradea, care va fi pusă la dispoziţia publicului, în noua formă a Zonei Metropolitane, cu informaţii utile pentru turişti.

Flori şi majorete
Cele mai gustate de public au fost expoziţia de flori şi parada carelor alegorice. Venite din Ungaria, dar şi din comunele judeţului Bihor, Salonta, Marghita, Valea lui Mihai, concepţiile florale au fost expuse la Casa de Cultură a Sindicatelor şi plimbate pe traseul Rogerius-centru. Spectacolul a fost completat de mai multe formaţii cu peste 200 de majorete din judeţ, Ungaria şi Bulgaria, care au evoluat pe acordurile fanfarei. Cele mai frumoase aranjamente au fost premiate în final de primărie. Seara, în şanţul Cetăţii, orădenii s-au delectat până târziu, în acordurile formaţiilor şi soliştilor Elite, Nuke, Francisc Hubic, Direcţia 5 şi Fenyo Miklos, până în jurul orei 23, când festivalul a fost luminat de un foc de artificii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite