VIDEO Traficanţi de migranţi, reţinuţi de DIICOT. Un pakistanez şi doi români s-au îmbogăţit din sclavie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini DIICOT - Poliţia de Frontieră
Imagini DIICOT - Poliţia de Frontieră

Procurorii au dispus reţinerea pentru 24 ore a inculpaţilor Syed Ghulam Hussain, cetăţean român de origine pakistaneză, 58 de ani, Marin Cristian Ionuţ, 29 de ani şi Ganea Ion, 39 de ani, liderii unui grup infracţional organizat, specializat în traficul de migranţi.

Membrii grupării au racolat mai mulţi migranţi, cetăţeni pakistanezi, de la care au încasat suma de 1.000 Euro/persoană, pentru a le asigura transportul din ţara de origine către state din spaţiul Schengen.

În schimbul acestor sume de bani, inculpaţii le-au facilitat migranţilor tranzitarea României, în grupuri de către 4-5 persoane, prin utilizarea de documente de identitate româneşti sau străine falsificate. Ulterior, migranţii erau îmbarcaţi în autotrenuri, în această modalitate realizându-se trecerea frauduloasă a frontierei de stat cu Ungaria, către state din Uniunea Europeană.

La solicitarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

Cercetările în cauză au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.J.P.F

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite