Liviu Dragnea audiat la DNA în dosarul referendumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coordonatorul campaniei electorale a PSD pentru referendumul din 29 iulie, Liviu Dragnea, a fost citat la DNA în dosarul presupuselor fraude de la vot, informează surse politice pentru TVRInfo.ro.

Potrivit aceloraşi surse, Dragnea a fost citat să se prezinte joi la DNA pentru a da explicaţii în legătură cu organizarea referendumului în judeţele din sudul ţării.

DNA şi Parchetul General au declanşat o amplă anchetă în legătură cu posibilele fraude de la referendum, după ce în toată ţara au fost înregistrate peste 500 de plângeri.

DNA face investigaţii în judeţele Teleorman, Olt şi Gorj, iar Parchetul General, în Mehedinţi. DNA investighează presupusele fraude şi in judeţele Cluj şi Vrancea.

Trei preşedinţi de secţii de votare din judeţul Mehedinţi sunt acuzaţi că au falsificat listele de suplimentare de vot şi că în baza acestor documente au introdus mai multe buletine în urne.

Pe 22 august, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea,  spunea că nu afusese citat până atunci de anchetatorii anticorupţie, în  vreun dosar privind referendumul din 29 iulie, însă preciza că se va  duce la DNA dacă va fi chemat de procurori "pentru că a votat".
Întrebat dacă, în cazul în care va fi citat, se va prezenta în faţa anchetatorilor, Dragnea a răspuns afirmativ, arătând că va da curs unei posibile astfel de cereri.

"Nu pot să mă duc la DNA de capul meu. Dacă trebuie să fiu chemat la DNA  că am mers la vot, sigur, o să-mi asum lucrul ăsta, dar pentru altceva  nu văd de ce să fiu chemat", spunea Dragnea.

Pe 14 august, Direcţia Naţională Anticorupţie informa că procurorii fac  cercetări în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului din  29 iulie, dar că, având în vedere stadiul anchetelor, nu poate furniza  date suplimentare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite