Zorbingul, un sport inedit pe gustul bihorenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O firmă de turism îi ajută pe clienţi să îşi cunoască limitele prin sporturi extreme. Închirierea unui zorb costă de la patru sute de euro, iar cei care vor să-şi cumpere unul scot din buzunar între 3.500 şi 5.000 de euro.

Bihorenii care vor să aibă parte de senzaţii tari pot să încerce un sport relativ nou pe piaţa românească: zorbingul. Introdus abia anul trecut în ţară, acest sport câştigă încet, dar sigur, adepţi printre bihoreni.
Pentru practicarea zorbingului este nevoie de un zorb. Este vorba de o minge uriaşă dintr-un material plastic rezistent, în care se instalează două persoane, iar apoi coboară pe panta unui deal sau munte.

Zorb de la 400 de euro

„Zorbul dă pastila de ardenalină necesară. Ai senzaţii diferite în funcţie de poziţia în care eşti fixat, dar şi în funcţie de configuraţia pantei”, explică Radu Tănase, fan al sportului şi reprezentantul firmei Extreme Zone, cea care închiriază zorbul.
Conform spuselor lui Tănase, firma sa deţine deocamdată un singur zorb, aşa că, pentru a satisface clienţii, le închiriază de la o firmă din Bucureşti. „Dacă este solicitat un singur zorb, clientul sau grupul va plăti 400 de euro. Pot face între şase şi zece ture pe oră, depinde de cât este de lungă panta pe care coboară”, spune Radu Tănase. Dacă cer două zorburi, clienţii vor plăti 550 de euro. În schimb, dacă clienţii vor să facă zorbing în zone mai sălbatice, în care nu există energie electrică, preţurile cresc pentru că trebuie dus şi un generator electric.

Sporturi extreme în apropiere de Oradea

„Preţurile sunt mari pentru salariul mediu din România şi par mai greu accesibile. Poate şi din cauza asta, 70% dintre clienţii noştri sunt străini”, spune întreprinzătorul. Preţurile sunt mari şi pentru că materialele sunt scumpe. Un zorb costă între 3.500 şi 5.000 de euro pentru cei care vor să îşi achiziţioneze o asemenea jucărie.
Firma care închiriază zorbul mai organizează pentru iubitorii de sporturi extreme şi ture de rafting, kayaking, snowkayaking, alpinism, speoturism, trekking, snowboarding, călărie, paraşutism, airboarding şi multe altele, care pot fi practicate la mai puţin de o sută de kilometri de Oradea, dar şi în alte zone ale ţării, dorite de clienţi. Radu Tănase şi colegii săi s-au specializat fiecare pe diferite domenii. Pentru altele, colaborează cu alte firme.
Pentru cazarea şi masa turiştilor colaborează cu pensiunile din zona vizată de turişti. „Eu vreau să fiu cel mai bun la rafting, kayaking, zorbing, airboarding şi alte câteva, dar nu le pot acoperi pe toate”, spune el. A ales ca bază principală pentru firma sa Vadu Crişului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite