Ziua Naţională, sărbătorită la munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi români au profitat de minivacanţa de 1 Decembrie şi au dat o fugă în staţiuni. Pensiunile din zona Braşovului s-au umplut încă de vineri. Cele câteva zile libere au împins către munte mii de turişti din toate colţurile ţării.

Ofertele de cazare au fost cu greu ignorate. La Bran, preţul unei camere pe noapte a variat între 100 şi 140 lei. În costul cazării au fost incluse activităţi de divertisment.

„În timpul zilei, clienţii pot merge la traversări pe tiroliană, la tir cu arcul sau la călărie. Pentru copii am pregătit petreceri, jocuri, face-painting sau plimbări cu poneiul. Seara, avem recitaluri, karaoke şi program de discotecă", ne-a spus Ştefania Chiutan, directorul Complexului Hotelier Bran.

Copiii, înnebuniţi după ponei

Ofertele de distracţie au fost pe placul turiştilor, care nu au regretat că au venit de la sute de kilometri pentru a petrece un weekend la munte. „Ne place foarte mult la munte şi mai ales să facem excursii. Am profitat de zilele libere date de 1 Decembrie şi ne-am prelungit sejurul până luni.

Ne-am plimbat prin împrejurimi, iar băieţelul meu, în vârstă de trei ani şi şase luni, a fost foarte entuziasmat. Cel mai mult i-a plăcut să se plimbe cu poneiul", ne-a spus Mariana Tănăsescu, o turistă din Bucureşti.

„Eu sunt din Constanţa şi am venit împreună cu familia la Bran. Îmi place foarte mult aici. Acum, m-am oprit cu fiica mea la un billiard şi apoi o să mergem la focul de tabără", a povestit Felix Bratu (42 de ani).

Vin fiert la foc de tabără

Focul de tabără a fost principalul punct de atracţie şi a fost aşteptat cu sufletul la gură. Cu mic cu mare, toţi turiştii s-au adunat în jurul lui şi s-au încălzit la un pahar cu vin fiert. Acompaniaţi de o chitară, au cântat şi au dansat până tâziu în noapte.

„Atmosfera este minunată. Am venit tocmai din Turnu Măgurele şi chiar dacă distanţa este mare, nu-mi pare rău. Soţul meu a venit în interes de serviciu la Bran şi când a văzut cât de frumos este, m-a luat şi pe mine. Focul de tabără este nemaipomenit. Păcat că duminică seară trebuie să ne întoarcem acasă", a spus Carmen Toader.

Delicii culinare

Bucătarii au pus pe masă cele mai bune preparate.„Specialitatea casei este bulzul cu cârnăciori, kaiser la tigaie şi frigărui. O altă mâncare care este pe gustul clienţilor este tocăniţa de pui cu piure de cartofi", spune Ştefania Chiutan.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite