Ziua Timişoarei cu muzică expirată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ziua Timişoarei, ca şi în anii precedenţi, autorităţile locale au oferit spectatorilor un "program artistic" cu trupe care erau la modă în urmă cu 20 de ani. Dacă anul trecut au

De ziua Timişoarei, ca şi în anii precedenţi, autorităţile locale au oferit spectatorilor un "program artistic" cu trupe care erau la modă în urmă cu 20 de ani.

Dacă anul trecut au fost invitaţi "celebrii" componenţi ai Goombay Dance Band, iar în 2006 nemţii de la Bad Boys Blue, de care foarte puţini mai ştiau că există, ieri, pe scena din Piaţa Unirii a urcat Ali Campbell, ex-UB40. Cu toate că cei care au prins în vogă hiturile lui Campbell sunt trecuţi de 40 de ani, în Piaţa Unirii s-au adunat 15 mii de timişoreni de toate vârstele.

Chinezi la spectacol

Printre spectatori, în primele rânduri, s-au aflat zeci de chinezi, veniţi în oraş pentru a lucra la extinderea mall-ului. Ei s-au bucurat cel mai mult de acordurile britanicilor, deoarece în vremea în care UB40 erau la modă, în China au răsunat doar imnurile socialiste. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea, a precizat că întreaga petrecere de ziua oraşului a costat aproximativ 100 de mii de euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite