Zi de doliu în Valea Jiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţiile, copiii şi prietenii ortacilor îngropaţi de vii în mina Uricani îi conduc azi pe ultimul drum pe cei cinci mineri morţi sâmbătă seară în urma unei explozii în subteran.

Patru dintre bărbaţii pe care mina i-a furat de lângă cei dragi vor fi înmormântaţi în curţile caselor părinteşti, după tradiţia momârlanilor. „Nu putem face nimic altceva. Numai de la mină putem aduce un salariu acasă", a spus Ioan, unul dintre colegii minerilor decedaţi.

În tot acest timp, procurori şi reprezentanţi ai ITM Hunedoara au început audierea salvatorilor minieri, pentru că ei sunt cei care au văzut cum se prezenta locul exploziei. Accesul în mină este deocamdată interzis, pentru că specialiştii iau în calcul riscul producerii unor noi explozii. În acest moment, zona afectată de deflagraţie este închisă şi se introduce azot lichid pentru a preveni reaprinderea gazului metan.

Potrivit şefului Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, Dan Mărculescu, suflul exploziei a produs moartea instantanee a trei dintre mineri. „Suflul exploziei a fost deosebit de puternic. Chiar dacă aveau leziuni interne, doi dintre minerii morţi în explozia de la Uricani au supravieţuit.

Din nefericire însă, concentraţia mare de monoxid de carbon rezultată în urma exploziei i-a ucis. O concentraţie mare de monoxid de carbon a fost găsită şi în trupul unui alt electrician, însă aceasta nu a fost letală", a spus Dan Mărculescu, şeful legiştilor hunedoreni. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite