Zi neagră pe şosele
0
Cinci persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite în trei accidente care au avut loc ieri pe DN1 şi DN7. Un şofer de autocar pe jumătate adormit s-a izbit într-un TIR parcat la intrarea în Deva. 12 din cei 35 de pasageri au ajuns la spital.
Pasagerii din autocarul care plecase la 8.30 de la Sibiu cu destinaţia Italia spun că, înainte de producerea accidentului, Emil Mateiu (39 de ani) şi-a sunat şefii să să plângă că este obosit, pentru că a condus întreaga noapte. „El trebuia să facă schimb cu alt şofer în Arad sau la Timişoara. Arăta foarte obosit“, a spus Eliza Cojocari, unul dintre pasageri.
„Ne-am trezit că autocarul merge în zig-zag şi ne-am speriat. Şoferul adormise la volan. Cei care au stat pe locurile din faţă mi-au spus că bărbatul a condus, în ultimele 24 de ore, fără oprire, de la Timişoara la Piteşti, apoi la Sibiu şi acum spre Italia“, a declarat şi Vasile Largă, pasager.
Şoferul autotrenului lovit, Claudiu Calimachi, din Prahova, nu a fost rănit. „Staţionam pe banda de avarie. Am văzut autocarul că se îndreaptă spre mine şi am vrut să sar repede afară, dar nu am mai apucat. M-a izbit şi m-a aruncat în afara drumului“, a povestit bărbatul.
Potrivit doctorului Tănase Popa, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean din Deva, opt dintre răniţii aduşi au fost internaţi pentru că aveau mâini şi picioare rupte. „Două persoane au fost duse direct în sala de operaţii, întrucât se aflau în stare gravă. O victimă dintre pasagerii autocarului este o fetiţă de trei ani, care a suferit fracturi la gamba dreaptă şi la coapsa stângă. Patru dintre răniţi nu au necesitat internare“, a declarat medicul Tănase Popa.
Nu avea copilot
Reprezenanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara au confirmat cauza accidentului. „Şoferul a adormit la volanul autocarului. El este unul dintre răniţii care au fost transportaţi la secţia de urgenţă a spitalului din Deva. Nu avea copilot, la momentul accidentului, însoţitorul său de bord urma să fie preluat de la Timişoara“, a declarat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Din luna martie a acestui an, şoferul autocarului a primit trei amenzi rutiere, dintre care două pentru depăşirea vitezei legale. Potrivit reprezenanţilor Autorităţii Rutiere Române – Hunedoara, diagramele celor două maşini implicate în accident sunt în regulă, inspectorii ARR, urmând să facă verificări la firma de transport, pentru a stabili dacă şoferul timişorean a mai condus în noaptea precedentă.
Radu Androne, director în cadrul companieie Atlassib, firma de care aparţinea autocarul a declarat că, din primele informaţii şoferul care a produs accidentul trebuia să îi transporte pe călători numai până la Timişoara. „De acolo, autocarul urma să fie condus de un alt şofer“, a declarat Andone.

Ne-am trezit că autocarul merge în zig-zag şi ne-am speriat. Şoferul adormise la volan.

Vasile Largă
pasager
Trafic intens
Potrivit estimărilor transportatorilor rutieri, cel puţin 25-30 de microbuze şi autocare merg, respectiv se întorc din Italia şi Spania. Media călătorilor este de 1.000 pe zi. Numărul acestora a scăzut în ultimul an din cauza concurenţei curselor aeriene low-cost.
Un şofer polonez a omorât doi oameni

Şoferul unui TIR înregistrat în Polonia a provocat, ieri, un accident de circulaţie pe DN1 în Sântimbru, judeţul Alba. Două persoane, Ioan Mărginean (50 ani) din Blaj şi Nicoleta Claudia (29 ani) din Alba Iulia, au decedat pe loc după ce TIR-ul a intrat pe constrasens şi a târât autoturismul Opel Kadett, în care se aflau, peste 20 de metri până într-un gard de beton.
Potrivit comisarului Marius Pop, de la Poliţia Rutieră, şoferul polonez circula cu circa 90 km/oră şi, în încercarea de a evita maşina din faţă, a intrat pe celălalt sens de circulaţie. TIR-ul era într-o zonă în care limita de viteză era 50 de kilometri. Dorin Ţimonea
Arşi de vii pe Drumul Naţional 1

Doi bărbaţi şi o adolescentă au fost carbonizaţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de o autoutilitară Foto: Marian Iliescu
Trei persoane din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, au murit, ieri, arse de vii, în urma unui accident produs, ieri pe DN1, în apropiere de Otopeni. Tragedia s-a produs după ce o autoutilitară, care venea către Bucureşti, a rămas fără o roată apoi a trecut peste bordura ce desparte sensurile de mers şi s-a răsturnat peste o Dacie 1310 care se deplasa regulamentar către Ploieşti.
Autoturismul, alimentat cu gaz petrolier lichefiat (GPL), a explodat imediat după impact. Toate cele trei persoane aflate în Dacia au murit carbonizate. Este vorba despre Alexandru Staicu, Iulian Şerban şi Mihaela Şerban (17 ani).
Accidentul a avut loc la câţiva metri de benzinăria aflată în faţa Aeroportului Otopeni. Martorii spun că şoferul autoutilitarei (microbuz de marfă) care s-a răsturnat a încercat să evite un grup de copii care traversa şoseaua în fugă, venind dinspre un parc acvatic din zonă.
Şoferul microbuzului, Relu Ciubuc (30 de ani), din Giurgiu, a declarat însă, că a rămas fără o roată, apoi a pierdut controlul asupra volanului. În accident au mai fost implicate alte patru maşini. Un bărbat, o femeie şi un copil care se aflau într-un Renault Laguna au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.
Martorii au povestit că în primele minute după tamponare, bărbatul aflat la volanul Renault-ului a luat copilul şi a fugit de lângă maşină, de teamă să nu explodeze. Femeia aflată în Renault se află în stare gravă, după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, în timp ce copilul a fost transferat la Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ din Capitală, aflându-se într-o stare stabilă. Bărbatul este în afara oricărui pericol.