Zeci de persoane cu enterocolită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de persoane  cu enterocolită
Zeci de persoane cu enterocolită

Numărul enterocolitelelor şi al toxiinfecţiilor alimentare a crescut cu 20 la sută  în ultimele două luni. Igiena precară şi temperaturile ridicate au dus la o creştere semnificativă a microbilor care determină infecţii digestive.

De la începutul lunii iunie, medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Alba se confruntă cu un număr tot mai mare de enterocolite. Potrivit medicului specialist de urgenţă, Gabriela Boilă, numărul acestor cazuri a crescut cu aproximativ 20 la sută.
„Aceste îmbolnăviri sunt specifice perioadei de vară. Se consumă fructe care nu sunt bine spălate. O parte din cei care ajung la noi au consumat pepene, îngheţată, caise sau alte fructe alterate sau nespălate”, a explicat medicul din cadul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Alba.

Aproape 80 de internări

Cele mai grave cazuri sunt trimise pentru tratament şi internare la Secţia de Boli Infecţioase a spitalului din Alba Iulia. „În ultimele două luni, numărul acestor boli cauzate de căldură este mai mare. Au fost internate şi tratate 78 de persoane, care prezentau stări diareice acute şi prezentau dezhidratare medie sau severă”, a explicat medicul primar, doctor în ştiinţe medicale Corina Maniu, de la Secţia Boli Infecţioase din Alba Iulia.
Enterocolitele sau toxiinfecţiile alimentare pot avea şi alte menifestări, cum ar fi stare febrilă, frisoane şi crampe stomacale. „De obicei pacienţii rămân internaţi, sus supraveghere medicală, timp de cinci zile. Tratamentul constă în rehidratare şi tratament simptomatic. De asemenea, regim alimentar şi tratament antiseptic”, a mai spus medicul Corina Maniu.

Igienă alimentară

Persoanele care prezintă forme mai simple de toxiinfecţii alimentare pot fi tratate şi ambulatoriu. „În primul rând, pacienţii ar trebui să se adreseze medicilor de familie care ar trebui să facă primul consult şi să stabilească dacă pacientul trebuie trimis la Secţia de Infecţioase. De cele mai multe ori, însă, mai ales albaiulienii, se adresează direct la Urgenţe  sau chiar la Infecţioase”, a spus Corina Maniu. Medicii din Alba Iulia sunt de părere că aceste boli de sezon ar putea fi evitate dacă ar fi acordată mai multă atenţie igienei.

Sfatul medicului

„Fructele trebuie spălate, iar alimentele trebuie ţinute la frigider. Alimentele nu trebuie ţinute neacoperite, deoarece şi insectele pot infesta mâncarea”, a mai spus medicul de la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Alba. Specialistul Corina Maniu a mai spus că formele uşoare ale acestor afecţiuni pot fi tratate acasă. „În formele uşoare de diaree se recomandă regim alimentar, pâine prăjită, orez fiert şi ceai împotriva colicilor”, a mai spus Corina Maniu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite