Zece funcţionari, cercetaţi pentru şpaga cerută AC/DC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumarii români au cerut câteva „autografe” inedite de la trupa AC/DC după concertul de acum două săptămâni de la Bucureşti.

 În drum spre Ungaria, lângă vama Nădlac din judeţul Arad, angajaţii Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi Naţionale (CNADNR) au oprit, la 18 mai, TIR-urile cu echipamentele tehnice ale trupei şi, pe motiv că nu aveau documentele în regulă, le-au pretins ilegal câte 50 de euro pentru fiecare autotren.

Reprezentanţii staffului formaţiei au plătit 1.450 de euro pentru cele 29 de TIR-uri, n-au primit chitanţă şi au depus apoi plângere la CNADNR. „Credeţi că eu mă bucur sau că nu mi-e ruşine de ceea ce s-a întâmplat?", a spus şefa companiei. Ea a dispus deja formarea unei echipe de anchetă din partea companiei.

„În tura la care se face referire au lucrat zece persoane, care vor fi audiate şi anchetate pentru a vedea ce s-a întâmplat atunci. O comisie specială va veni de la Bucureşti şi va face toate verificările necesare", a explicat Ioan Maliţa, şef la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Astfel de situaţii au mai fost semnalate în vama Nădlac, în trecut, iar două persoane au fost condamnate la închisoare pentru luare de mită. Administratorul unei firme din Hunedoara a reclamat, la 16 decembrie 2006, solicitarea de mită la Direcţia Generală Anticorupţie Hunedoara.

Acesta a susţinut că un funcţionar de la AND Arad i-a pretins 1.500 de lei pentru ca unul dintre angajaţii săi să nu fie sancţionat. Angajatul fusese prins în trafic cu o încărcătură care depăşea maximul admis pentru circulaţia pe drumurile publice şi nu avea autorizaţie specială pentru transport.

Astfel, Vasile Băeţan şi Radu Cristea au fost condamnaţi, în 2007, de magistraţii Tribunalului Hunedoara la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de luare de mită. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite