Zece persoane internate în spital în urma unei toxiinfecţii alimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zece persoane internate în spital în urma unei toxiinfecţii alimentare
Zece persoane internate în spital în urma unei toxiinfecţii alimentare

Zece persoane cazate într-o tabără din zona Piscu Negru, dintre care şase copii, au fost internate luni în secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Argeş din cauza unei toxiinfecţii alimentare, starea lor fiind stabilă.

Cei şase copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, doi dintre adulţii care îi însoţeau şi doi angajaţi ai hotelului la care au fost cazaţi au acuzat după amiază simptome specifice unei toxiinfecţii alimentare. Primul ajutor le-a fost acordat de salvamontişti, apoi pacienţii au fost preluaţi de mai multe ambulanţe, care i-au transportat la Piteşti.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Argeş, pacienţii acuzau dureri de cap, vărsături şi scaune diareice, simptome specifice unei toxiinfecţii alimentare.

Starea celor zece este stabilă, toţi rămânând însă în continuare sub supraveghere medicală.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au deschis o anchetă în acest caz şi au efectuat verificări la hotelul în care au fost cazaţi turiştii. Din primele cercetări a reieşit că, cel mai probabil, cauza îmbolnăvirilor ar fi o omletă care a fost servită la micul dejun.

Turiştii cazaţi în tabăra de la Piscu Negru sunt din Bucureşti, iar doi dintre ei, tată şi fiică, sunt rezidenţi în Germania.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite