Rusia: Zece cazuri mortale de gripă porcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a înregistrat zece cazuri mortale de gripă A H1N1, au anunţat luni, într-un comunicat, serviciile sanitare ruse, Rospotrebnadzor, după aproximativ o săptămână de la anunţarea primelor cazuri de deces din cauza acestei boli, în ţară, relatează AFP.

"Rusia a înregistrat zece cazuri cu final letal de gripă A H1N1 la persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 53 de ani", se arată în comunicat.

Conform Rospotrebnadzor, opt dintre decese au survenit în Siberia Orientală, un altul în regiunea Krasnoiarsk din Siberia, iar ultimul în capitala rusă, Moscova.

Serviciile sanitare constată, în plus, că, în majoritatea cazurilor, victimele "au solicitat tardiv ajutor medical, după trei până la cinci zile de la debutul bolii".

Acestea precizează, de asemenea, că gripa A H1N1 s-a răspândit deosebit de repede în Siberia, în Extremul Orient rus şi la Moscova, de la data la care Rusia a anunţat primele patru cazuri mortale în legătură cu această boală la 27 octombrie.

Numărul victimelor de gripă A H1N1 în lume a depăşit 5.700 de decese, cu 700 de morţi (14 la sută) mai mulţi decât în urmă cu o săptămână în urmă, conform ultimului bilanţ prezentat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la 30 octombrie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite