Zece pasageri ai unui autocar, răniţi la Nădlac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece oameni au ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean Arad, după ce autocarul în care se aflau a intrat, duminică spre luni noaptea, în remorca unui TIR. Accidentul s-a produs în apropierea

Zece oameni au ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean Arad, după ce autocarul în care se aflau a intrat, duminică spre luni noaptea, în remorca unui TIR. Accidentul s-a produs în apropierea vămii Nădlac. Istvan T. de 41 ani, din judeţul Covasna, în timp ce a condus un autocar din direcţia Arad spre Nădlac, a intrat în coliziune cu un TIR care staţiona pe partea carosabilă.

A fost chemată descarcerarea

„Şoferul autocarului nu a observat la timp un autotrenul staţionat pe şosea, în coloana de autovehicule formată în aşteptare pentru a tranzita Punctul de Frontieră Nădlac şi a intrat în coliziune cu semiremorca acestuia”, a anunţat Inspectoratul Poliţiei Arad. Şoferul autocarului a rămas în maşina distrusă, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Pasagerii autocarului dormeau în momentul în care s-a produs coliziunea şi spun că s-au trezit din cauza bubuiturii puternice. La faţa locului au sosit patru ambulanţe şi două echipaje de la descarcerare care au luptat mai bine de două ore pentru salvarea oamenilor.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite