Zăpadă cât casa pe Valea Jiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ninsoarea abundentă din zilele trecute, în Straja stratul de zăpadă depăşeşte pe alocuri un metru şi jumătate. Turiştii au ocupat cabanele din cele două staţiuni de schi din Valea Jiului, Straja şi Parâng, spre bucuria cabanierilor.

În Straja sunt mii de turişti pentru acest weekend, iar pe lângă reducerile oferite de cabanieri, schiorii vor mai avea o surpriză.

În  staţiunea de lângă municipiul Lupeni a nins necontenit încă de joi, iar stratul de zăpadă măsoară mai bine de un metru şi jumătate, cotă ce n-a mai fost atinsă de mult timp.

„Dimineaţa când au ieşit din cabană, oaspeţii noştri s-au speriat când au dat cu nasul în zăpadă. O fericire pentru noi, mai ales că şi în perioada sărbătorilor ne-am tot plâns că nu avem zăpadă”, spune un cabanier din staţiunea de lângă Lupeni.

Un metru de zăpadă doar într-o noapte

Un operator din Straja povesteşte că vineri, colegii lui care verifică instalaţiile de transport pe cablu au ieşit la pregătirea teleschiurilor pentru schiorii care urcă în staţiune, însă au rămas îngropaţi în stratul de nea care-i depăşea în înălţime.
„Toată noaptea a nins, de joi şi până azi şi încă mai ninge.

Este o bucurie pentru noi, dar mai ales pentru turişti. S-a depus peste un metru de zăpadă doar într-o noapte, iar pe pârtiile de schi stratul ajunge la un metru jumate, însă atinge chiar şi 1,70 metri“, a declarat Emil Pârău, investitor în Straja. 

image

Pe pârtia Clăbucet a fost o zi plină pentru schiori    Foto: C. Ionescu


A nins abundent şi în staţiunea Parâng, aşa că proprietarii de hoteluri şi cabane au avut săptămâna aceasta o mare parte din locurile de cazare ocupate. Vineri în staţiunea de lângă municipiul Petroşani urcaseră deja circa 1.000 de turişti, iar ieri se aşteptau ca numărul celor care urcă pentru o tură la schi sau la săniuş să se tripleze.

În Parâng ninge, iar stratul de zăpadă depăşeşte un metru. „Noi suntem pregătiţi pentru afluxul de turişti şi vom porni instalaţiile de transport pe cablu încă de la orele dimineţii pentru ca turiştii care vin în Parâng să nu-şi piardă timpul la cozi la telescaun“, a declarat Gigi Pogan, operator Telescaun Parâng. 

Precauţie la drumeţii

Vremea cu ninsoare îi îmbie pe turişti la drumeţii, însă jandarmii spun că o aventură poate fi extrem de periculoasă şi le recomandă turiştilor să nu se aventureze la drumuri lungi.

Furnicar pe Valea Prahovei

image

Turiştii au stat zeci de minute la cozi pentru a închiria schiuri



Pe Valea Prahovei cele mai căutate au fost pârtiile din Sinaia, Buşteni, Predeal, chiar şi Azuga. Stratul de omăt depăşeşte peste tot 40 de cm, însă în Valea Dorului (Sinaia), zăpada a trecut de un metru şi jumătate. Preferate se pare însă că au rămas tot pârtiile Kalinderu din Buşteni şi Clăbucet din Predeal.

Pârtia Clăbucet din Predeal a fost şi de această dată supraaglomerată. „Am stat toată ziua ieri pe pârtie şi astăzi vom face la fel. Nici nu e important ce mâncăm sau dacă mâncăm. E senzaţional“, a spus Monica Muşat, o împătimită a schiului. A fost coadă la centrele de închiriat echipamente sportive. Costă 10 lei sania şi 30 de lei închiriatul echipamentului de schi pe o zi, iar ATV-urile, 100 de lei ora.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite