Zăpada a blocat Transfăgărăşanul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul pe Transfăgărăşan, porţiunea între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, este închis, temporar, începând de ieri. În ultimele 24 de ore temperaturile au scăzut la această altitudine sub

Traficul pe Transfăgărăşan, porţiunea între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, este închis, temporar, începând de ieri. În ultimele 24 de ore temperaturile au scăzut la această altitudine sub zero grade, iar zăpada a ajuns, pe carosabil, în anumite zone, la o înălţime de 50-60 de centimetri.

Directorul Secţiei Drumuri Naţionale Sibiu, Liviu Creţu, a susţinut că zăpada viscolită a ajuns, în unele porţiuni, chiar la 170 de centimetri.

Acesta a mai arătat că utilajele lucrează neîncetat de ore bune şi se aşteaptă ca spre sfârşitul acestei săptămâni, odată cu îmbunătăţirea vremii, traficul pe Transfăgărăşan să fie reluat. În mod oficial, Transfăgărăşanul se închide la data de 1 noiembrie. Anul trecut, acest lucru s-a întâmplat pe 22 octombrie.

Acealeaşi probleme se întâlnesc şi pe partea din Transfăgărăşan din judeţul Argeş.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite