Al-Qaeda îndeamnă uigurii din Xinjiang la jihad împotriva Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Al-Qaeda îndeamnă uigurii din Xinjiang la jihad împotriva Chinei
Al-Qaeda îndeamnă uigurii din Xinjiang la jihad împotriva Chinei

Potrivit centrului american de supraveghere a site-urilor islamiste SITE, un lider al reţelei extremiste Al-Qaeda i-a îndemnat pe uiguri la jihad împotriva puterii din China şi a afirmat că regimul comunist de la Beijing va avea aceeaşi soartă ca cel din URSS, transmite AFP.

Fraţii noştri din Turkistan (nume dat de islamişti provinciei chineze Xinjiang) să ştie că nu există niciun mijloc pentru a pune capăt opresiunii şi nedreptăţii decât printr-o întoarcere adevărată la credinţă şi pregătindu-se serios pentru jihad, a declarat Abou Yahia al-Libi, considerat numărul 3 din reţeaua Al-Qaeda, după Osama ben Laden şi Ayman al-Zawahiri, potrivit SITE.

Liderul extremist a evocat îndelung situaţia uigurilor, afirmând că suferă de o politică de discriminare, într-un mesaj de nouă minute.

Abou Yahia al-Libi i-a promis regimului comunist chinez aceeaşi soartă ca celui sovietic: Soarta acestui stat al ateismului şi încăpăţânării va fi dispariţia, a ameninţat acesta.

O minoritate musulmană turcofonă din nord-vestul Chinei, uigurii din Xinjiang, critică politica de sinistrare accelerată a regiunii lor şi discriminările culturale şi religioase făcute în numele luptei împotriva separatismului.

Potrivit disidenţilor din exil, în iulie, au izbucnit revolte în această provincie, după ce mai mulţi manifestanţi au cerut să se facă lumină asupra morţii a doi uiguri în dus,. Autorităţile au acuzat separatiştii că au alimentat tulburări, urmate de represalii din partea hanilor, etnie majoritară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite