Vrăjitoarele i-au luat maşina Oanei Zăvoranu, ameninţând-o că va muri într-un accident rutier!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Zăvoranu
Oana Zăvoranu

Actriţa de telenovele Oana Zăvoranu a fost obligată de vrăjitoarele Vanessa şi Melisa să le dea un autoturism Porche cu 5.000 de euro, spunându-i că în caz contrar imediat ce se va urca la volan va muri într-un accident rutier.

Ulterior, Oana Zăvoranu a fost obligată de vrăjitoare - în urma unor presiuni psihice - să le dea bunuri mobile şi imobile în valoare de aproximativ 355.000 de euro. Astfel, ea a încheiat un contract de vânzare - cumpărare a unui imobil din Capitală contra sumei de 50.000 de euro.
Ulterior, actriţa a încheiat cu Melisa şi Vanessa un contract de împrumut cu garanţie imobiliară în valoare de 80.000 de euro. Câteva zile mai târziu, tot prin presiuni psihice şi prin ameninţarea că va fi posedată de demoni, Oana a încheiat un alt contract de împrumut cu o cunoştinţă a vrăjitoarelor, în valoare de 174.000 de euro. În realitate, Oana nu a primit niciodată sumele invocate, iar vrăjitoarele au rămas cu apartamentele vedetei tv.

"Sub pretextul că bunurile sunt destinate ritualurilor vrăjitoreşti, unde trebuiau să fie arse sau ar fi intrat în posesia unor forţe supranaturale malefice, au fost însuşite de autorii infracţiunilor, prejudiciul ridicându-se la suma totală de 450.000 de euro", arată procurorii.

Tribunalul Ilfov a respins arestarea preventivă a vrăjitoarelor Melisa şi Vanessa, iar procurorii au făcut recurs. Aproximativ 20 de persoane au fost identificate ca fiind victime ale "vânzătoarelor de iluzii".



Cum erau racolate vedetele

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, procurorii arată că din declaraţiile părţilor vătămate, investigaţiilor efectuate şi convorbirile telefonice transcrise până în prezent, a rezultat că Rada  Mincă- vrăjitoarea Melissa  şi Roxana Lider- vrăjitoarea Vanessa  îşi atrag victimele, printr-un plan minuţios elaborat, existând două metode de racolare a acestora, astfel:

1.    Făcându-şi publicitate în mass-media, unde se prezintă ca vrăjitoare sau clarvăzătoare arătându-şi disponibilitatea unor aşa-zise consultaţii, în urma căreia sunt contactate de către victime.


În acest sens, prin publicitatea pe care şi-o fac în presa scrisă (ziare, reviste, anunţuri de mică publicitate), audiovizuală (emisiuni televizate, interviuri), afişe sau bennere,  Melisa şi Vanessa se prezentau ca fiind cele mai mari vrăjitoare sau clarvăzătoare, arătându-şi permanent disponibilitatea unor aşa-zise consultaţii la domiciliile lor sau prin intermediul oricăror mijloace electronice de comunicare, definindu-se ca fiind singurele care pot rezolva problemele financiare, de sănătate, afective, profesionale, etc., ale persoanelor aflate în dificultate.

Încep cu vraja magiei albe

După ce sunt contactate de către potenţialele victime,  Melisa şi Vanessa, le expuneu o falsă reprezentare a realităţii, inoculându-le acestora ideea că se află sub puterea unor forţe malefice supranaturale iar datorită puterilor magice cu care au fost înzestrate, problemele pot fi rezolvate numai de către învinuite.
În acest scop, Melisa şi Vanessale solicitau victimelor la început, pentru iniţierea ritualului diverse bunuri sau obiecte, cum ar fi articole personale de îmbrăcăminte, păpuşi, piroane, cuţite, iconiţe, miere de albine, etc., ulterior, pentru desfăşurarea acestuia, care se prelungeşte în timp sub diferite pretexte, învinuitele solicită obiecte de valoare (bijuterii, autoturisme) şi diverse sume de bani din ce în ce mai mari.

Ritualuri voodoo în cimitire

În tot acest timp, vrăjitoarele induc victimelor o stare de teamă şi nesiguranţă prin metodele şi mijloacele folosite în  aşa-zisele ritualurile vrăjitoreşti precum şi prin intervalul scurt de timp, în care problema trebuie rezolvată, în caz contrar aceasta agravându-se exponenţial.  Astfel, de obicei ritualurile sunt ţinute la miezul nopţii în diverse imobile nelocuite, în pădure, cimitire sau lângă diverse cursuri de apă folosindu-se tehnici voodo, ca înţeparea cu ace a unor păpuşi sau figurine precum şi schilodirea sau incinerarea unor animale, păsări sau reptile.
În acest context,  Melisa şi Vanessa solicitau gradual victimelor, să aducă bunuri sau sume de bani din ce în ce mai mari, motivând că acestea sunt folosite pentru desfăşurarea cu succes a ritualurilor şi astfel duc la rezolvarea problemelor.

Vrăjitoarele se prezentau drept binefăcători

În momentul în care, victimele nu mai dispun de sume de bani sau obiecte de valoare,  Melisa şi Vanessa, prin complicitatea altor persoane, care sunt prezentate ca prosperi oameni de afaceri şi reali binefăcători, le determină pe acestea să încheie contracte de vânzare-cumpărare sau de împrumut cu garanţie imobiliară, cu privire la bunurile mobile şi imobile pe care acestea le deţin. Sumele de bani astfel obţinute,  sub pretextul că sunt destinate ritualurilor vrăjitoreşti, unde trebuie să fie arse sau să intre în posesia unor forţe supranaturale malefice, sunt însuşite în realitate de către învinuite şi complicii acestora.
Atunci când victimele realizau că au fost înşelate, Melisa şi Vanessa sau complicii acestora, continuă cu prezentarea unor situaţii imaginare, în virtutea cărora problemele nu au putut fi rezolvate sau recurg la ameninţări, fie prin incantarea unor  blesteme, fie prin eventuale cosecinţe referitoare la integritatea fizică sau psihică a victimelor, fie chiar prin dezvăluirea în presă sau la serviciu a aspectelor din viaţa intimă a acestora.

Active în reţelele de socilizare pe internet


2. Prin monitorizarea mass-mediei,  Rada Mincă şi  Roxana Lider identificau persoane publice, cu mare potenţial financiar, care se găsesc în diferite situaţii defavorabile, în general în conflict cu alte persoane publice şi le crează  acestora falsa reprezentare că problemele au fost generate de practicile oculte iniţiate de ele.
În acest sens, luau legătura cu reprezentanţi ai mass-media şi prin apariţia în diverse publicaţii şi emisiuni televizate, aduceau în mod indirect la cunoştinţa victimelor că situaţia defavorabilă, în care acestea se află, se datorează practicilor de magie efectuate de către învinuite, la solicitarea persoanelor cu care se aflau în conflict.
Victimele erau contactate şi în mod direct, prin intermediul sms-urilor şi reţelelor de socializare, ocazie cu care li se comunica să urmărească emisiunile televizate sau presa scrisă.

Fabulaţiile magiei

Printre persoanele publice, pe care Rada Mincă şi  Roxana Lider pretindeau că le-au contactat, aspecte relevate în emisiuni televizate,  prin articole în presa scrisă cât şi pe reţelele de socializare, putem exemplifica pe: Mihaela Borcea, Mircea Geoană, Amalia Năstase,  dar şi pe Oana Zăvoranu. De asemenea, prin intermediul reţelelor de socializare, vrăjitoarele se pare că au încercat şi contactarea unor vedete de talie internaţională, cum ar fi Inna, Shakira sau Beyonce.
Ca şi în cazul primei metode expuse anterior, Rada Mincă şi  Roxana Lider le-a solicită victimelor la început, pentru iniţierea ritualului diverse bunuri sau obiecte, cum ar fi articole personale de îmbrăcăminte, păpuşi, piroane, cuţite, iconiţe, miere de albine, etc., ulterior, pentru desfăşurarea acestuia, care se prelungeşte în timp sub diferite pretexte, învinuitele pretind obiecte de valoare (bijuterii, autoturisme) şi diverse sume de bani din ce în ce mai mari.

Ritualuri în pădure

Astfel, ca şi în prima metodă, Rada Mincă şi  Roxana Lider au iniţiat ritualuri care sunt ţinute la miezul nopţii în diverse imobile nelocuite, în pădure, cimitire sau lângă diverse cursuri de apă folosindu-se tehnici voodo, ca înţeparea cu ace a unor păpuşi sau figurine, schilodirea sau incinerarea unor animale, păsări sau reptile precum şi regizarea cu ajutorul unor complici a apariţiei unor spirite sau demoni, cu care învinuitele poartă diverse conversaţii.
În acest context, învinuitele pretind gradual victimelor să aducă bunuri sau sume de bani din ce în ce mai mari, motivând că acestea sunt solicitate de către forţele malefice supranaturale fiind astfel folosite pentru desfăşurarea cu succes a ritualurilor şi implicit la rezolvarea problemelor în mod pozitiv. În cazul refuzului victimelor de a pune la dispoziţia învinuitelor bunurile sau sumele de bani solicitate, acestea le ameninţă cu producerea unui rău iminent referitor la integritaea lor fizică sau psihică, cauzat de intervenţia forţelor supranaturale.

În momentul în care, victimele nu mai dispun de sume de bani sau obiecte de valoare,Rada Mincă şi  Roxana Lider, prin complicitatea altor persoane, care sunt prezentate ca prosperi oameni de afaceri şi reali binefăcători, le determină pe acestea să încheie contracte de vânzare-cumpărare sau de împrumut cu garanţie imobiliară, cu privire la bunurile mobile şi imobile pe care acestea le deţin. Sumele de bani astfel obţinute,  sub pretextul sunt destinate ritualurilor vrăjitoreşti, unde trebuie să fie arse sau să intre în posesia unor demoni, sunt însuşite în realitate de către învinuite şi complicii acestora.

Şantajau cu desvăluirea în presă

Atunci când victimele realizau că au fost înşelate,vrăjitoarele sau complicii acestora, continuau cu prezentarea unor situaţii imaginare, în virtutea cărora problemele nu au putut fi rezolvate, sau recurg la ameninţări fie prin incantarea unor  blesteme, fie prin eventuale cosecinţe referitoare la integritatea fizică sau psihică a victimelor, fie chiar prin dezvăluirea în presă sau la serviciu a aspectelor din viaţa intimă a acestora, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul a două părţi  vătămate din acet dosar.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite