Voiculescu agită flacăra suspendării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Desen realizat de Vali Ivan
Desen realizat de Vali Ivan

Dan Voiculescu, cel care a lansat ideea suspendării lui Traian Băsescu din luna iulie, afirmă că operaţiunea ar putea fi repetată.

„Românii doresc demiterea lui Traian Basescu, iar articolul 95 din Constituţie permite fără nicio problemă declanşarea unei noi proceduri de suspendare", sunt motivele pe care le invocă preşedintele fondator al PC, într-un interviu acordat agenţiei de stat Agerpres. El a stabilit, în linii mari, şi calendarul viitoarei suspendări.

„Ar fi recomandabil să se desfăşoare la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel incât referendumul pentru demitere să poată fi organizat în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare", a spus Voiculescu. „În România reală, nu în cea fictivă, 8,4 milioane de voturi reprezintă aproximativ 60% din total. Aşadar, domnul Băsescu este demis. Întoarcerea sa episodică la Cotroceni reprezintă o anomalie, un eşec al democraţiei. Eu cred că această anomalie va fi curând îndepărtată", a fost de părere Voiculescu.

În schimb, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, crede că nu are rostul discuţia despre o nouă suspendare a lui Traian Băsescu.

„Mă lasă rece, nu ştiu de ce se tot bagă Voiculescu în asemenea chestiuni", a declarat fostul şef de stat.  Pe de altă parte, vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, consideră că este necesară o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

„Marea majoritate a românilor care au mers efectiv la vot au optat pentru demiterea lui Traian Băsescu ", este argumentul oferit de Fenechiu.

Estimările lui Voiculescu

Dan Voiculescu are, deja, la activ două anticipări reuşite ale acţiunilor USL. În noiembrie 2010, el anunţa că  PSD, PNL şi PC vor forma o alianţă a Opoziţiei. În acel moment, liderii PSD şi PNL erau foarte rezervaţi în privinţa acestui subiect.Totuşi,  USL a apărut în ianuarie 2011. În 1 mai, Voiculescu anunţa că Traian Băsescu va fi suspendat în 60 de zile, iar liderii USL au fost pe aproape, împlinind planul în data de 6 iulie.

"Întoarcerea sa episodică la Cotroceni reprezinta o anomalie, un eşec al democraţiei. Eu cred că această anomalie va fi curând îndepărtată"
Dan Voiculescu preşedintele fondator al PC

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite