Vladimir Tismăneanu: Sunt şocat de reacţiile la interviul dat de preşedinte. Sa ne menţinem calmul

Istoricul Vladimir Tismăneanu, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, s-a declarat „şocat” de „tsunami-ul” de reacţii la interviul televizat dat, miercuri, de preşedintele Traian Băsescu.

„Am fost şocat sa observ declanşarea unui adevărat tsunami de articole şi intervenţii publice în care istorici, ziarişti, politicieni s-au întrecut unii cu alţii să comenteze câteva fraze dintr-un interviu televizat al preşedintelui, neglijând necesitatea unei examinări adâncite a semnificaţiei zilei de 22 iunie, deci a faptului ca în urma cu şapte decenii România, ca aliat al Germaniei naziste, a participat la atacul împotriva URSS”, a reacţionat istoricul pe blogul personal.

Vladimir Tismăneanu consideră că Ion Antonescu a făcut o „eroare catastrofală” atunci când a transformat o „revendicare justificată” de recuperare a teritoriilor anexate de Uniunea Sovietică într-un “război sfânt împotriva bolşevismului”.

În finalul postării de pe blog, Vladimir Tismăneanu a îndemnat la „calm” şi la o analiză reală a rolului monarhiei atât în alianţa cu Gemania nazistă cât şi după alegerile din 1946. „Dincolo de accentele retorice ce pot fi uneori discutabile pe tema rolului monarhiei în perioada alianţei cu Germania nazistă ori în aceea de după alegerile măsluite din noiembrie 1946, cred că este cazul sa ne menţinem calmul şi să încercam sa desluşim semnificaţiile reale ale acelor clipe atât de dureroase”, a  concluzionat Vşadimir Tismăneanu.

Raportul Tismăneanu, favorabil Regelui

Declaraţiile date miercuri seara de preşedintele Traian Băsescu despre regele Mihai I sunt într-o antiteză perfectă cu Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
Comisia prezidată de istoricul Vladimir Tismăneanu a subliniat rolul pe care l-a avut Regele Mihai I în întârzierea implementării comunismului în România.

"În România, planurile sovietice de ocupare a ţării prin luptă au fost date peste cap de lovitura de palat de la 23 august 1944. Stalin ar fi preferat să instaleze direct un guvern comunist, cum a făcut în Polonia prin formarea în Lublin a Comitetului Naţional de Eliberare, pentru impunerea căruia a luptat cu îndârjire la Yalta şi Potsdam. Luaţi prin surprindere de iniţiativa regelui Mihai I, care - deşi cu 650.000 de militari germani în ţară - a rupt alianţa cu Germania  şi, apoi, a format rapid un guvern militar, completat cu patru miniştri de coaliţie, sovieticii au amânat 20 de zile semnarea armistiţiului şi au mimat în acest interval o «eliberare glorioasă»" (pag.198).

Îndepărtarea Regelui, un mare abuz

Raportul precizează şi faptul că Regele Mihai I a fost „obligat" să accepte în martie 1945 guvernul condus de Petru Groza. „Obiectivul PCR a fost câştigarea controlului asupra ministerelor-cheie  şi impunerea comuniştilor la conducerea departamentelor importante atât în privinţa efortului de război, cât şi în privinţa controlului administrativ  şi economic asupra  ţării. Provocările, demonizarea adversarilor şi ademenirea muncitorilor industriali s-au numărat printre mijloacele folosite de comunişti pentru a-şi atinge scopurile (stabilite în permanenţă împreună cu emisarii sovietici). Un rol important în acest sens l-a avut Andrei Ianuarievici Vîşinski, fost acuzator în procesele-spectacol de la Moscova din anii 1930, prim-comisar  adjunct pentru Afaceri Externe al URSS şi omul desemnat de Stalin să se ocupe de afacerile româneşti. Politica de dictat a lui Vîşinski l-a obligat pe tânărul Rege Mihai I să accepte transferul de putere către un guvern care, din toate punctele de vedere, întruchipa dictatura comunistă în ascensiune (pag. 37-38).

În legătură cu abdicarea Regelui Mihai I, istoricii din Comisia pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România menţionează faptul că Regele a fost „forţat să abdice". „Primul pas către dictatura proletariatului a fost făcut în august 1947, odată cu dizolvarea PNŢ. Ultima lovitură a venit pe data de 30 decembrie 1947, când Regele Mihai I a fost forţat să abdice  şi, în aceeaşi zi, a fost anunţată crearea Republicii Populare Române" (pag. 41). Mai mult, raportul apreciază că „distrugerea continuităţii constituţionale a statului român prin abdicarea forţată a Regelui în decembrie 1947 rămâne unul dintre marile abuzuri ale comunismului în România" (pag. 17).