Mihai Viteazul, sărbătorit de gorjeni în poiană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de oameni au celebrat prin film şi muzică  trecerea voievodului prin Gorj

Zeci de persoane s-au adunat aseară în Poiana lui Mihai Viteazul de la Schela, unde au participat la deschiderea manifestărilor închinate marelui voievod şi desfăşurate sub genericul „Pohta ce-am pohtit“. Autorităţile locale şi judeţene au organizat aici mai multe momente culturale, la care s-au adunat oameni din judeţ şi de prin părţile locului.
Aseară aceştia au instalat corturi şi au încins grătare în jurul monumentului ridicat în cinstea lui Mihai Viteazul. „Ne-am simţit foarte bine aici. Peisajul, istoria locului, dar şi toţi cei prezenţi au făcut ca atmosfera să fie minunată. Orele au trecut fără să ne dăm seama“, a declarat Adrian, unul dintre tinerii prezenţi în Poiană.

Filme istorice

În programul serii trecute, cei prezenţi au vizionat două filme istorice proiectate pe un ecran şi au aprins un foc de tabără. Cele două filme, aparţinând regizorului Sergiu Nicolaescu, „Mihai Viteazul“ şi „Nemuritorii“ au fost urmărite pe un proiector adus special în Poiana lui Mihai.  Legenda spune că prin locul acela a trecut Mihai Viteazul. Calul său a murit pe neaşteptate, prevestind pericolul care-l păştea pe stăpân la trecerea peste munţi. Mihai a ignorat semnele şi şi-a continuat drumul pe jos, trecând spre Transilvania, unde, la puţină vreme, şi-a găsit sfârşitul. Locul a rămas vestit, considerându-se ultimul în care Mihai a poposit pe tărâmuri prietene.

Continuă festivităţile

Astăzi sunt aşteptate în Poiană personalităţi ale judeţului pentru a depune coroane de flori, iar un grup de interpreţi de muzică folk vor veni să cânte şi să recite poezii. Aristide Şerbănescu, primarul comunei Schela, dar şi istorici şi reprezentanţi ai autorităţilor vor ţine discursuri în care vor sublinia importanţa istorică a locului. Apoi vor fi depuse coroane la monument, după care va fi susţinut un spectacol de muzică şi poezie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite