Viscol la munte, frig la câmpie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfârşitul de săptămână va aduce ninsoare în toate staţiunile montane. Meteorologii ne anunţă însă că ninsoarea va fi însoţită de vânt puternic, cu viteze de până la 80 km/oră,

Sfârşitul de săptămână va aduce ninsoare în toate staţiunile montane. Meteorologii ne anunţă însă că ninsoarea va fi însoţită de vânt puternic, cu viteze de până la 80 km/oră, ceea ce va duce la viscolirea zăpezii. Temperaturile din timpul nopţii se vor încadra între -10 şi 0 grade Celsius, în timp ce ziua termometrele vor arăta valori cuprinse între -2 şi 4 grade. "Va fi foarte rece, mai ales în zonele montane înalte, unde ninsoarea, asociată cu vântul puternic, se va transforma în viscol", spun meteorologii. "Mai ales în cursul zilei de duminică contăm pe o intensificare a vântului. Ninsorile vor cădea cel mai probabil în Carpaţii Orientali, în zonele Borşa, Ceahlău, Vârful Omu şi Munţii Apuseni", spune Ortansa Jude, specialist de la Autoritatea Naţională de Meteorologie. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros şi va ninge slab. Şi în Capitală vor fi condiţii de ploaie slabă care, treptat, se va transforma în ninsoare, iar temperaturile vor atinge maximum 7 grade Celsius.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite