Virozele au gripat Salvarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul infecţiilor respiratorii a crescut cu 25% numărul apelurilor către ambulanţa de stat. Pacienţii aşteaptă cu orele. Ambulanţele private de pe lângă clinicile medicale care au contract cu casa de asigurări de sănătate pot acorda consultaţii gratuite acasă.

La dispeceratul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Cluj telefoanele ţârâie încontinuu spre disperarea celor trei femei care răspund apelurilor. „Schimbul de sondă nu este urgenţă de gradul 0.

Vă rugăm să aşteptaţi până avem maşină liberă”, spune, răstit, una dintre dispecerele unei paciente de la celălalt capăt al firului care suna pentru a treia oară la 112.

Într-o zi obişnuită, la SJA Cluj lucrează şase asistenţi şi trei medici. Adică nouă echipaje. „Nu facem faţă cu atâţia angajaţi. De la începutul lunii am avut 11.000 de solicitări, cam 400 pe zi”, spune Simona Şerban, medic de gardă.

Medicii şi asistenţii sunt nevoiţi să amâne chiar şi 2-3 ore cazurile ce nu sunt încadrate în categoria urgenţelor de gradul 0. „Am un caz care aşteaptă de trei ore şi jumătate, dar este vorba de un pacient ce acuză dureri lombare.

Triem cazurile cât putem, nu avem încotro”, completează medicul Simona Şerban. Numărul apelurilor rezolvate pe parcursul unei zile nu trece de 100.

Virozele au înmulţit apelurile

Sezonul virozelor a crescut numărul apelurilor către ambulanţa de stat cu 25% în Bucureşti. „La acest procent se mai adaugă încă 10-15% dacă este zi de weekend”, ne-a spus Alis Grasu, directorul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB).

image


Matei B. Este tatăl unui copil de 12 ani din sctorul 3 al Capitalei. „Am sunat sâmbătă seara la Salvare deoarece copilul meu avea 40 de grade temperatură, vărsa şi se plângea de dureri musculare. După trei ore de aşteptare, timp în care am revenit cu apelul de mai multe ori, ambulanţa încă nu venise”, a declarat tatăl.

El a a dăugat că, enervată de insistenţele lui, dispecera i-a spus că sunt 200 de solicitări pentru copii cu aceleaşi simptome.

„Am ştiut atunci că nu mai are rost să aştept. Am pus mâna pe telefon şi am apelat o ambulanţa privată care m-a costat 250 de lei”, a spus părintele.

Niciun pediatru la Ambulanţa Bucureşti

Potrivit declaraţiilor lui Alice Grasu, director la Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB), la această instituţie lucrează 85 de medici angajaţi. Serviciul are 16 maşini de tip C (cu dotări ultimul tip) şi 60 de maşini de tip B1 şi B2 (cu dotări obişnuite). „Avem mijloacele de intervenţie necesare, medicii ne lipsesc.

În acest moment nu avem niciun medic specialist pediatru în serviciul nostru. Sunt medici care au terminat facultatea de pediatrie, dar au altă specializare. Medicii pediatri specialişti nu vin pe ambulanţă pentru că este foarte greu”, a afirmat directorul SAMB.

Ea a mai spus că pentru cei 85 de medici bucureşteni care lucrează în patru ture sunt circa 1.100-1.200 de solicitări pe zi. Astfel, cei 20 de medici de pe o tură trebuie să rezolve zeci, chiar sute de cazuri pe zi, lucru care nu este deloc uşor.

Alternativa, ambulanţa privată

Directorul SAMB a explicat că apelurile primite la salvare sunt triate în funcţie de gravitatea bolii. Prioritate au cazurile foarte grave cum ar fi accidentele auto, electrocutările, înecurile, infarcturile. Acestea sunt de grad zero şi au cod roşu. „Este foarte important să se înţeleagă că serviciul de ambulanţă se adresează doar cazurilor foarte grave, de grad zero şi I.

Dacă bucureştenii ar înţelege acest lucru, medicii de pe ambulanţe ar putea salva mai multe vieţi”, este de părere Alice Grasu.

În Bucureşti, alternativa la salvarea de stat este ambulanţa privată. Acest tip de serviciu funcţionează pe lângă clinicile medicale Sanador şi Hipocrat 2000. Cele două clinici private au contract cu casa de asigurări de sănătate, iar serviciul de consultaţii la domiciliu este gratuit. Dacă însă este nevoie de transportarea bolnavului la spital, acest lucru se face contra cost.

În ţară astfel de servicii se găsesc la Cluj sau la Constanţa. La Cluj-Napoca, Fundaţia Creştină „Salvarea” asigură transportul şi consultaţiile medicale, însă la un număr limitat de cazuri. „Avem un buget limitat, 5.000 de lei pe lună.

În aceşti bani reuşim să rezolvăm cam 26 de cazuri lunar, în rest pacienţii trebuie să plătească. Noi le spunem mereu acest lucru, nu vrem să-i înşelăm”, ne-a declarat Claudiu Mamare, director Fundaţia „Salvarea”.

Alternativă la Salvarea 112

Bucureşti: Clinica Sanador (tel. 021.9699) şi Clinica Hipocrat 2000 (tel. 021.9605)

Cluj: SC. Prompt-Urg SRL Cluj (0264.307.960) şi Fundaţia Creştină „Salvarea” Cluj-Napoca (0264.307.960)

Constanţa: Medical Transport (0241.626.590 sau 0744.312.128)

Directorul SAMB afirmă că medicii pediatri nu vin să lucreze pe ambulanţă deoarece munca este foarte grea. În acest moment, în Bucureşti nu există niciun medic specialist pediatru din 85 de medici angajaţi.

Dosar pentru culpă medicală la Slatina

Anchetatorii au schimbat încadrarea juridică în cazul bărbatului care a murit după ce medicii din Slatina au refuzat timp de peste patru ore să-i acorde îngrijire. Iniţial, încadrarea a fost  moarte suspectă, însă rezultatele parţiale ale autopsiei i-au determinat pe procurori să deschidă un dosar de cercetare pentru culpă medicală.

“Nu a fost pusă sub acuzare nicio persoană până în prezent. Urmează să se ia o decizie privind cercetarea persoanelor responsabile”, a declarat comisarul Claudia Radu, purtător de cuvânt IPJ Olt. Poliţiştii olteni au ridicat probe de pe traseul pe care a fost plimbat bolnavul şi încearcă acum reconstituirea lanţului de persoane care se fac vinovate de moartea lui Mihai Constantinescu (63 de ani), din Drăgăneşti Olt. Anchetatorii spun că vor lua o decizie numai după ce vor primi concluziile Colegiului Medicilor, dar şi rezultatele finale ale autopsiei.

image

Nu facem faţă cu atâţia angajaţi. De la începutul lunii, am avut 11.000 de solicitări, cam 400 pe zi

Simona Şerban medic de gardă la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Cluj

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite