Secretele Mineriadei/ Viorel Ene, fost „golan“: „Iliescu va avea soarta lui Miloşevici“

Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, se luptă ca fostul preşedinte al României să fie tras la răspundere.

Viorel Ene a fost unul dintre zecile de mii de „golani" care se adunau seară de seară în Piaţa Universităţii în primăvara lui 1990. A fost printre primii membri înscrişi în Partidul Naţional Ţărănesc după Revoluţie, a fredonat melodiile lui Cristi Paţurcă în „zona liberă de neocomunism" şi a fost bătut cu sălbăticie de mineri la 14 iunie 1990 în timp ce se îndrepta spre serviciu. Şi-a revenit după mai bine de un an de tratament în Germania, iar în 1996 a înfiinţat Asociaţia Victimelor Mineriadelor, care se luptă să-i aducă pe vinovaţi în faţa instanţei.

„Adevărul": Domnule Ene, când a luat fiinţă Asociaţia Victimelor Mineriadelor (AVMR)?

Viorel Ene: Asociaţia s-a înfiinţat, după îndelungi tracasări din partea autorităţilor, în decembrie 1996. Atunci am obţinut hotărârea definitivă. Avem peste 800 de membri. În februarie 1997, AVMR a depus o plângere penală colectivă împotriva celor vinovaţi de represiunea din iunie 1990. Aşa a apărut „Dosarul Mineriadei din iunie 1990".

Ce v-aţi propus în momentul în care aţi înfiinţat această asociaţie?

Statutul este foarte clar: identificarea victimelor, identificarea agresorilor, tragerea la răspundere a celor vinovaţi, despăgubiri materiale pentru victime şi apărarea drepturilor omului.

Aţi reuşit ceva din toate acestea?

Am reuşit să mai fie plângerile, să existe dosarele, să existe procesele. Te lupţi cu un sistem, te lupţi cu un fost preşedinte şi nu numai cu el. Până în '96 a fost Iliescu, nu se putea face nimic. În 1996-2000 al doilea om în stat era Petre Roman, şeful Senatului. 2000-2004: iar Iliescu. Apoi prietenul lui, Băsescu, care l-a apărat tacit.

Citiţi şi:

Viaţa de miner în Valea Jiului. Tablou complet

Ioan Adochiţei: „Era o anarhie dacă nu veneam noi“

Ion Iliescu:„Îl asculta cineva pe Coposu?“

Minerii despre 14-15 iunie ’90: „A fost fain“

Adică nu prea s-a făcut nimic.

Eu vreau să fie clar. Până la înfiinţarea AVMR „Dosarul Mineriadei din iunie 1990" nu exista! Existau doar plângerile penale formulate de aproximativ 40 de persoane fizice. Toate zăceau ascunse prin diverse fişete, birouri sau mai ştiu eu pe unde. Noi am reuşit să formulăm o plângere penală colectivă. Nu am stat degeaba în toţi aceşti ani. Am strâns documente să-l băgăm pe Iliescu la puşcărie pentru 1.000 de ani, dar nu s-a vrut acest lucru.

„Voinea, un diversionist"

Cine este principalul vinovat pentru faptul că nu s-a ajuns la nicio finalitate în Dosarul Mineriadei?

Procurorul Dan Voinea şi-a bătut joc de victimele Mineriadei şi de munca noastră. Am strâns degeaba aceste documente. Dan Voinea a fost demis din fruntea Parchetelor Militare pentru că a tergiversat „Dosarul Mineriadei". A dat neînceperea urmării penale (NUP) în 1998, apoi, cu greu, la presiunile Asociaţiei, în 1999 s-a redeschis dosarul şi a ajuns tot la el. Şi a tergiversat din nou. Nu i-a luat nicio declaraţie lui Ion Iliescu. Iar Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi alţii au dat declaraţii de martori! Dacă vă vine să credeţi aşa ceva. Miron Cozma - tot declaraţie de martor. El a fost trimis în judecată pentru mineriadele din '91 şi '99, nu pentru iunie '90.

Pentru Mineriada din 1990 a fost cineva judecat?

Au fost 5 oameni judecaţi: Domokoş Deneş, minerul care a vrut să-i taie capul lui Marian Munteanu, şi încă patru care au furat bani de acasă de la Ion Raţiu. Doi erau mineri, doi erau de la „Doi ş'un sfert". Dar ăştia sunt miză mică. Marii vinovaţi n-au păţit nimic.

De ce credeţi că a „îngropat" procurorul Voinea „Dosarul Mineriadei"?

Domnule, eu am ieşit în stradă şi la Revoluţie, am fost în clădirea Comitetului Central. Pe acolo era prins câte unul cu trei uniforme pe el şi cu o armă care nu era în dotarea Armatei Române. Fuseseră chemaţi la CC doi procurori militari, Levanovici şi Dan Voinea, la care erau predaţi aceşti oameni. Şi după două ore ăia reţinuţi veneau râzând să le dăm armele înapoi. Să fim serioşi, Dan Voinea nu era străin de scenariul pus în aplicare la Revoluţie. Asta e relevant pentru felul în care s-a ocupat ulterior de „Dosarul Revoluţiei" şi de „Dosarul Mineriadei".

Deci nu e vorba de incompetenţă...

Nu! Dan Voinea a făcut parte din completul de judecată al lui Ceauşescu şi în continuare a primit sarcina să-i apere pe Iliescu şi pe ăştia. E un diversionist în slujba lui Ion Iliescu. A avut acest rol să tragă de timp şi să se ajungă la prescriere. În primul rând a refuzat să facă încadrarea corectă. A făcut la subminarea puterii de stat şi vine Iliescu şi spune: „Ce subminarea puterii de stat, că eu eram Puterea? Cum să mă subminez eu?". Noi am făcut plângere penală pentru genocid şi rele tratamente şi n-a vrut să le ia în considerare.

„Au vrut să ne scoată din cap Revoluţia"

Mai concret, pentru ce îl vedeţi vinovat pe Ion Iliescu?

Iliescu e şi sperios. E posibil ca unii de pe lângă el să-i fi băgat în cap, atunci pe 13 iunie, că se pregăteşte într-adevăr o lovitură de stat şi că el este o ţintă. Şi aşa l-au ajutat să greşească pentru ca apoi să-l aibă la mână. Poate că a fost şi el intoxicat, dar nu-i pot ierta niciodată ce s-a întâmplat pe 14 iunie. Există discursul lui din dimineaţa de 14, din Piaţa Victoriei. Când i-a trimis pe mineri să ocupe Piaţa Universităţii. De ce să mai ocupe, că acolo era linişte? Represiunea n-a fost împotriva „Pieţei Universităţii", pentru că la acea dată fenomenul nu mai exista. Dacă el spunea „vă mulţumim ortaci, plecaţi acasă" nu mai era nicio represiune pe 14 iunie.

Care a fost scopul acestei represiuni?

A fost gândită o represiune care să sperie toată populaţia: să ne iasă din cap Revoluţia şi drepturile, să ne iasă din cap partidele şi tot ce însemna democraţie. „A fost o lovitură dată democraţiei", aşa a declarat atunci ambasadorul Statelor Unite. Ruşii au fost foarte deranjaţi că limitele Revoluţiei pe care au gândit-o ei au depăşit planul şi cred că s-au mai amestecat şi ei.

După 20 de ani în care justiţia nu a rezolvat aproape nimic, mai credeţi că vinovaţii vor plăti până la urmă pentru 13-15 iunie?

Eu cred că Iliescu va avea soarta lui Miloşevici sau a lui Pinochet. Pinochet, la vârsta pe care o avea, aproape senil, a răspuns. A fost un proces şi a răspuns. Noi încercăm, dar nu există niciun fel de susţinere politică. Sub Băsescu, Procuratura a dat NUP-uri! E o chestie tacită.

„Unii ziceau că sunt în greva foamei şi mâncau la «Pescarul»"

Cum s-a declanşat fenomenul „Piaţa Universităţii"?

La 22 aprilie a fost un miting al Partidului Ţărănesc şi, pe întoarcere de la acel miting, pe bulevard, de la balcon s-a aruncat un ghiveci în capul unei femei. Şi atunci a apărut o revoltă şi o nemulţumire, lumea a început să se adune în Piaţă. Cam ăştia au fost germenii. Ziua nu prea se petrecea mare lucru acolo, seara se aduna multă lume, se deschidea balconul. S-au pus şi casetele cu Iliescu când dădea telefon la ruşi. Unul dintre puncte ăsta era: se cerea ca Televiziunea să dea această casetă. Aceste casete se proiectau pe pereţii Facultăţii de Arhitectură şi toţi care veneau în Piaţă le puteau vedea.

Dincolo de marea masă a participanţilor, care era formată din intelectuali, ce fel de oameni mai veneau?

În primul rând că era o adunare liberă şi nu putea să-i spună cineva altuia „nu veni". Ţiganii mişunau prin jur, serviciile secrete au avut şi ele oameni infiltraţi. În orice stat normal nu poţi să laşi o mare manifestaţie fără să ai informaţii din interior.

Puterea de atunci a catalogat ceea ce se întâmpla în Piaţă ca pe o mişcare cu caracter politic.

Eu eram membru PNŢcd încă din ianuarie '90, dar mergeam în Piaţă ca simplu manifestant, nu ca simpatizant al unui partid. Studenţii n-au acceptat să se ţină discursuri electorale din balcon. Care au vorbit, Raţiu sau nu ştiu cine, au vorbit în nume propriu, nu ca reprezentanţi ai partidelor.

Care erau principalele nemulţumiri ale celor adunaţi în Piaţă?

Oamenii nu mai voiau comunism şi au realizat că Iliescu şi ai lui vor să facă doar o Perestroika. Petre Roman a declarat la un moment dat că ei au vrut să facă un partid unic care să aibă mai multe facţiuni. Un nou partid comunist care se numea FSN. Protestele spontane ale oamenilor şi situaţia creată după Revoluţie au mers mai departe decât toate scenariile lor. Scenariile pe care le aveau pregătite au fost depăşite şi ei au încercat să ţină direcţia pe care o voiau. Ca o apă care dă pe de lături şi tu te străduieşti să o bagi pe făgaşul pe care vrei tu. Faptul că au fost scandaluri pe afară şi i-au obligat să permită reînfiinţarea partidelor aşa-zis istorice a fost o lovitură în scenariul lor. Trebuia să fie un partid unic. Iliescu gândea ca şi Ceauşescu. Nu suporta să-l conteste cineva.

„Dan Iosif avea cort în Piaţă"

Când a început să se stingă fenomenul?

După alegerile din 20 mai. Ultima seară intensă a fost pe 19. Pe 24 mai s-a anunţat oficial, de la balcon, închiderea Pieţei. S-a semnat şi un protocol. După această dată au mai rămas doar un grup restrâns şi greviştii foamei. Unii aveau 60-70 de zile de greva foamei. Hai să fim serioşi, nimeni nu rezistă atât.

Insinuaţi că oamenii care se aflau în greva foamei erau altceva decât nişte protestatari mai vehemenţi?

Eu am vorbit cu Dan Iosif care mi-a recunoscut că el avea oameni infiltraţi acolo. Era un cort pe care scria „Golani de bine" şi era cortul lui, cu oamenii lui. Nu poţi să le zici infiltraţi, pentru că era ceva liber. Nu-i putea alunga nimeni. Ei tot voiau să vorbească în balcon, dar băteau câmpii şi nu prea erau lăsaţi. Şi simţindu-se marginalizaţi s-au dus vizavi şi au făcut ei. Puseseră şi o tribună.

Ce a fost acolo a fost ceva neesenţial. Toţi oamenii cu capul pe umeri n-au mai mers în piaţă după 24 mai. Pe data de 11 iunie reprezentanţii greviştilor foamei s-au dus la Guvern şi au semnat un protocol. Ei trebuiau să iasă din greva foamei, iar Guvernul s-a angajat că va face televiziunea SOTI, liberă şi independentă. Şi au venit aici la Universitate, să iasă din grevă. Şi ăştia care erau diversionişti au început să strige: „Nu, nu ieşiţi, trădătorilor!". Unii ziceau că sunt în greva foamei şi se duceau şi mâncau la „Pescarul", la restaurant.

Ion Iliescu, idolul minerilor din Valea Jiului

A fost bătut cu bestialitate în drum spre serviciu

Ce s-a întâmplat la 13 iunie?

Poliţia a venit dimineaţa şi, împreună cu muncitorii aduşi prin sindicate, i-au luat pe greviştii foamei la şuturi, le-au dărâmat corturile, i-au alungat de acolo. Şi de la ora 5.30 au blocat intersecţia. N-a mai trecut nimic şi oamenii se duceau la serviciu. S-au dat jos din troleibuze şi au început să facă scandal. Poliţia a blocat intersecţia până la ora 4 după-amiaza. Asta a fost prima provocare, blocarea circulaţiei. Când au plecat, au lăsat autobuzele. Le-au dat foc şi au plecat. Am văzut şoferul unuia dintre autobuze cum pleacă şi am strigat la el: „Bă, ce faci? Nu-ţi iei autobuzul de aici?". Nici n-a întors capul. Şi au apărut nişte băieţei tineri tunşi scurt care au dat foc. Niciunul dintre autobuze nu a explodat pentru că nu avea combustibil. Planul a fost foarte clar.

În ce consta acest plan?

Domnule, în jur de ora 17.00 a ieşit Marian Munteanu la balcon şi a strigat să nu se meargă nicăieri, că e diversiune. Erau incitatori care încercau să atragă oamenii la Televiziune, la Ministerul de Interne. După aceea a fost atacată Televiziunea, MI-ul, sediul SRI. Ăştia s-au cam autoatacat. Au dat foc pe acolo, trebuiau şi nişte documente să dispară şi să justifice şi intervenţia de a doua zi a minerilor.

Pe 14 iunie, când au descins minerii, unde vă aflaţi?

Pe 13, în jur de ora 18.00, m-am dus acasă, iar a doua zi dimineţa am venit cu metroul din Berceni să merg la serviciu. Lucram atunci la Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice. Am ieşit la Universitate şi, în timp ce mergeam pe lângă Ministerul Agriculturii, am fost oprit şi legitimat. Aveam barbă, geantă diplomat, ochelari, costum de blugi.

Exact genul de om care stârnea furia minerilor.

Da. M-au oprit minerii, dar la indicaţia unor civili. Mi-au găsit legitimaţia de PNŢ. Am încercat să fug, dar mi-au dat cu o bâtă mare în cap. M-am prăbuşit la pământ şi o ploaie de lovituri a căzut asupra mea. M-au dus pe platou la Teatrul Naţional. Unii strigau că am cuţit. Erau mulţi diversionişti infiltraţi printre civili. De acolo m-au luat cu o Salvare şi m-au dus la spital.

După cât timp v-aţi revenit?

După ce m-au plimbat prin câteva spitale am ajuns la „Numărul 9". Acolo mi-au zis: „Dacă poţi, du-te «afară», că aici mori cu zile". Şi m-am dus în Germania, m-au pus pe tratament acolo. Am primit azil politic, am stat un an şi ceva. Internări-externări, diferite tratamente. Mi-au zis că am avut mare noroc că am scăpat cu viaţă. După mult timp mi-am revenit complet. Nu puteam să urc nici un etaj de bloc! Eram terminat!