Peste 20.000 de sindicalişti vor bloca miercuri Piaţa Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 20.000 de sindicalişti vor bloca miercuri Piaţa Victoriei
Peste 20.000 de sindicalişti vor bloca miercuri Piaţa Victoriei

Peste 20.000 de sindicalişti, reprezentând BNS, CSDR, CNSLR-Frăţia şi Cartel Alfa, vor participa miercuri la mitingul organizat în Piaţa Victoriei, între orele 11 şi 14, pentru a cere creşterea salariului minim şi renegocierea legii unitare, a spus luni preşedintele CNSRL-Frăţia, Marius Petcu.

"Vom putea vorbi la sfârşitul zilei de miercuri de o participare de peste 20.000 de sindicalişti. De la CNSLR-Frăţia vor participa 7.500-8.000 de persoane şi mă aştept ca şi colegii noştri din energie să fie alături de noi. Mitingul va avea loc între orele 11 şi 14, nu va fi un marş", a mai spus liderul sindical.

Pe de altă parte, vicepreşedintele Cartel Alfa, Luca Octavian, a declarat că sindicatele cer un salariu minim pe economie de 740 lei în 2010 şi de 1.300 lei în 2014, "refacerea grilelor de salarizare din legea unică, în conformitate cu principiile şi criteriile convenite, majorarea pensiilor, asigurarea protecţiei lucrătorilor aflaţi temporar fără loc de muncă şi dezvoltarea economiei naţionale, în sensul susţinerii unităţilor economice".

Sindicaliştii spun că data de 7 octombrie a fost aleasă pentru organizarea mitingului din faţa Guvernului, întrucât ea reprezintă "Ziua mondială a muncii decente".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite