Mitingul bugetarilor blochează circulaţia în Piaţa Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitingul bugetarilor blochează circulaţia în Piaţa Victoriei
Mitingul bugetarilor blochează circulaţia în Piaţa Victoriei

Peste 20.000 de sindicalişti din toată ţara vor "serba" prin proteste Ziua Mondială a Muncii Decente. Mitingul va restricţiona circulaţia în zona Pieţei Victoriei din Bucureşti, până la ora 18.00.

Mitingul se va desfăşura în Piaţa Victoriei în intervalul 11.00-14.30. După terminarea protestului, manifestanţii vor putea părăsi Piaţa Victoriei până la ora 16.30, au anunţat autorităţile.

Lista revendicărilor începe cu salariile, bugetarii cer refacerea grilei din Legea unică, iniţiativă la care chiar premierul Boc i-a invitat, luni, pe sindicalişti, cu condiţia "respectării constrângerilor bugetare".

Sindicaliştii mai cer un salariu minim pe economie de 740 lei în 2010 şi de 1.300 lei în 2014, majorarea pensiilor, asigurarea protecţiei lucrătorilor aflaţi temporar fără loc de muncă şi dezvoltarea economiei naţionale, în sensul susţinerii unităţilor economice, după cum a declarat vicepreşedintele Cartel Alfa, Octavian Luca.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Marius Militaru, aproape 200 de autocare şi microbuze cu sindicalişti din toată ţara sunt aşteptate să ajungă, miercuri, întreb orele 8.00 şi 9.00, la cele cinci intrări din Bucureşti, pentru a participa la miting.

"Adunarea participanţilor din provincie se va face în cele cinci puncte de intrare din Bucureşti, astfel: dinspre Autostrada A1, Bucureşti-Piteşti, la Bulevardul Iuliu Maniu, dinspre Autostrada A2, Bucureşti-Constanţa, pe la bulevardul Theodor Pallady, dinspre DN1, Bucureşti-Ploieşti, la bulevardul Aviatorilor, dinspre DN2, şoseaua Colentina, în zona Parcului Plumbuita, iar dinspre DN 6, pe la şoseaua Alexandriei", a declarat, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

De la intrările din Capitală, autocarele şi microbuzele cu manifestanţi se vor deplasa în coloane de maxim zece către Şoseaua Kiseleff, în intervalul 8.30-11.00. În intervalul 10.00-11.00 se va realiza accesul sindicaliştilor în Piaţa Victoriei.

Măsurile de ordine publică la acest protest vor fi asigurate de peste 1000 de jandarmi şi 540 de poliţişti. La faţa locului vor fi prezente şi două echipaje de pompieri şi patru ambulanţe SMURD, a mai spus Militaru.

Protestul de amploare al sindicatelor va determina restricţii ale traficului rutier în zona sediului Guvernului, începând de la miezul nopţii, pentru ca poliţiştii să amenajeze perimetrul în care se va desfăşura mitingul de protest.

Traficul urmează să fie restricţionat, până miercuri la ora 18.00:

- Şoseaua Kiseleff, între Piaţa Arcului de Triumf şi Piaţa Victoriei.
- Strada Monetăriei.
- Bulevardul Iancu de Hunedoara, între Pasajul Victoriei şi Piaţa Victoriei.
- Breteaua de legătură între Piaţa Victoriei.
- Strada Buzeşti, şi P-ţa Victoriei.

Traficul rutier va fi restricţionat temporar pe străzile care acced în Şos. Kiseleff, în intervalul 14.30-16.30.

Rutele ocolitoare pe care şoferii le vor avea la dispoziţie sunt:

- Şoseaua Kiseleff – Bulevardul Mărăşti – strada Clucerului – bulevardul Ion Mihalache – piaţa Victoriei – strada Buzeşti.
- Piaţa Presei Libere – Piaţa Arcului de Triumf – Bulevardul Constanti Prezan – bulevardul Aviatorilor –bulevardul  Lascăr Catargiu.
- Calea Victoriei şi Şoseaua Ştefan cel Mare – Calea Dorobanţilor – Piaţa Charles de Gaulle.

Brigada de Poliţie Rutieră le recomandă conducătorilor auto să evite zonele mentionate mai sus, în intervalul 07.00 - 18.00, şi să fie atenţi la semnalizarea temporară montată în zonă şi semnalele agenţilor de circulaţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite