Victimă a dictaturii, victimă a democraţiei

Turnat la Securitate de colegii din Baroul Avocaţilor Maramureş, fugar în Franţa, Ioan Ona (70 de ani), un avocat din Sighetu Marmaţiei, s-a întors în ţară pentru o pensie de 400 de lei. Avocatul cere despăgubiri morale Baroului Maramureş şi SRI în valoare de trei milioane de lei, acuzând hărţuirile şi anchetele la care a fost supus înainte de a emigra.

De loc din Sighetu Marmaţiei, Ioan Ona a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti în anul 1968. A lucrat ca jurist la Consiliul Popular Constanţa, apoi la alte întreprinderi din judeţul dobrogean, ajungând în 1979 consilier juridic la Canalul Dunăre - Marea Neagră, la şantierul Grup 3 din Basarabi.

Manifeste aruncate din tramvai

În perioada în care era angajat la Canal, Ona asculta relatările postului de Radio Europa Liberă, care făceau referire la activităţile sindicatului Solidaritatea din Polonia. „Mă întrebam cum ei pot să se revolte, iar la noi nimeni nu zice nimic”.

S-a gândit să împrăştie manifeste şi pe şantier, la Canal: „Mă terminau. M-ar fi prins imediat”. A profitat de drumurile la Bucureşti, la Departamentul de arbitraj, unde se deplasa săptămânal pentru litigii economice cu societăţile furnizoare, şi a împrăştiat manifestele. În 1980, a răspândit manifeste anticomuniste în Bucureşti.

 „Cetăţeni, cât mai aveţi voinţa să răbdaţi acest regim, în frunte cu Nicolae Ceauşescu? De ce nu încercaţi să vă mobilizaţi şi să-l înlăturaţi?” a fost  mesajul, bătut la maşină, pe manifestele pe care le-a semnat „Comitetul de luptă pentru Drepturile Omului”. Le-a aruncat prin tramvaie, autobuze, prin Cişmigiu, în cabine telefonice etc.

 Le ţinea în mânecă şi le dădea drumul pe scaun înainte de a coborî. A reuşit aşa să distribuie peste 400 de manifeste a câte jumătate de coală, timp de trei săptămâni consecutiv. Le scrisese noaptea, când era de serviciu, la maşina de scris din secretariat, unde aveau acces toţi angajaţii, de la tehnician în sus.

La Vişeu, în exil

După circa un an, a fost invitat într-o seară la Miliţia din Constanţa. Deşi a fost interogat zile în şir, nu a recunoscut nimic: „Ştiam că dacă recunosc, voi fi terminat”. În cele din urmă, i s-a redus postul. I-a fost greu să-şi găsească loc de muncă. A intrat în Barou şi a ajuns la Vişeu de Sus în Maramureş. Soţia şi cele două fete nu l-au urmat în Maramureş.

În timp, s-a împrietenit cu un nou venit în Vişeu, pe nume Iuliu Chertes, căruia i se confesa cu privire la ideile sale despre sistem. El, prietenul-confident, este principalul suspect de turnătorie. A decedat, însă, în urmă cu câţiva ani. În fine, scârbit de situaţia din ţară, Ona a început să-şi pregătească plecarea în străinătate.

După multe peripeţii a ajuns în Franţa, unde, din postura de transfug, a solicitat în repetate rânduri documente din ţară, care să-i ateste nivelul studiilor şi experienţa din barou. Nu le-a primit, aşa că nu a putut lucra decât ca muncitor necalificat.

Proces cu răsturnări de situaţie

A revenit în România în 1996, la Sighet. Abia după un an a fost reprimit în Barou, de unde fusese exclus odată cu plecarea în străinătate, printr-o decizie a Uniunii Avocaţilor din România. Anul trecut, dar înainte de a-şi vedea dosarul de la CNSAS, a intentat un proces Baroului Maramureş şi Serviciului Român de Informaţii, pretinzând trei milioane de lei daune morale pentru cele ce i s-au întâmplat.

În fapt, el impută Baroului Maramureş că nu i-a transmis în Franţa actele solicitate şi că a fost turnat de colegi avocaţi. SRI este, de asemenea, acţionat în instanţă de bătrân pentru daune morale, Ona considerând că această instituţie este continuatoarea Securităţii care l-a hărţuit. Tribunalul Maramureş a respins acţiunea sa.

Curtea de Apel a infirmat însă soluţia tribunalului, deoarece, între timp, Ona a intrat în posesia documentelor de la CNSAS, pe care le-a anexat la dosar. Prin urmare, Curtea de Apel Cluj a casat sentinţa anterioară, iar procesul se rejudecă la Tribunalul Maramureş.

La canal, doar morţii atrăgeau atenţia

Ona îşi aminteşte că la canal era o viaţă dură, de supravieţuire. Şantieriştii munceau 12 ore, cantina era la 15 km, dormitorul de peste 20 de persoane, ca la puşcărie. „Tot timpul erau accidente. Oficial se ştia doar de cele mortale, dar cele mai uşoare, doar cu fracturi, erau muşamalizate. Aveam o mulţime de procese pentru despăgubiri, puţine câştigate de victime”. În contrast cu viaţa grea de pe şantier, cei de la gărzile patriotice o duceau bine. Ei erau sub directa subordonare a lui Nicuşor Ceauşescu. Primul secretar a venit în mai multe rânduri în inspecţie la canal.