VIDEO Vezi cum se antrenează luptătorii din Poliţia de Frontieră - Imagini inedite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luptătorii din Serviciul de Intervenţie Rapidă al Poliţiei de Frontieră Tulcea au organizat un exerciţiu demonstrativ în care au prezentat elemente de arte marţiale,  spargeri de cărămizi cu pumnul şi cu picioarele, precum şi procedee de călire psihică şi fizică.

De la începutul anului 2010, angajaţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Tulcea au descoperit şi cercetat 354 de evenimente de frontieră, în care au fost implicate 431 de persoane.

Din totalul de evenimente, 94 au fost considerate infracţiuni, iar pentru 164 de persoane s-au întocmit acte premergătoare de cercetare penală. În zona de competenţă a IJPF Tulcea au fost descoperiţi şase cetăţeni străini aflaţi ilegal pe teritoriul României (trei din Malaiezia, unul din Venezuela, unul din Ucraina şi unul din SUA).

image

De asemenea au fost constatate şase treceri ilegale ale frontierei de stat, în care au fost implicate 15 persoane (şase ucraineni, patru sirieni, patru români şi un cetăţean al Republicii Moldova). Poliţiştii de frontieră au avut în lucru un caz de trafic de persoane, precum şi trei infracţiuni de contrabandă. În aceste trei situaţii au fost confiscate aproape 80.000 de pachete de ţigări, în valoare de circa 300.000 de lei, precum şi o şalupă rapidă care servea la transportul acestora. Ambarcaţiunea era dotată cu motor Suzuki de 300 CP, GPS şi sonar.

image

Alte acţiuni ale poliţiştilor de frontieră au avut ca scop combaterea braconajului. Cea mai spectaculoasă captură a fost un morun de 63 de kilograme, în valoare de peste 3000 de lei, găsit în interiorul unui automobil cu număr de Bulgaria. În total, în ultimele şase luni, poliţiştii de frontieră au confiscat 3587 kilograme de peşte, dintre care 117 kilograme de sturion, precum şi 16 ambarcaţiuni folosite la pescuitul ilegal. De asemenea au fost confiscate 71 de plase monofilament, cu lungimea totală de 2400 de metri, a căror deţinere este ilegală.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite