Veteranii şi-au dat întâlnire la Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 80 de jucători de tenis se luptă pentru „Cupa Barbu”. Rezultatele finale se vor afla abia mâine, când au loc finalele. Tenismanii vor fi premiaţi cu diplome, cupe şi bani.

Timp de trei zile, la Satu Mare se desfăşoară a şaptea ediţie a Campionatului Naţional de tenis „Cupa Barbu”, la care participă peste 80 de sportivi din toată ţară. Terenurile de tenis de lângă ştrand sunt ocupate de cei mai buni tenismani seniori, care au părăsit  sportul de performanţă. „Avem şi jucători renumiţi, care au făcut performanţă pe vremea lui Ilie Năstase”, a declarat Bogdan  Mocanu, organizatorul campionatului.
Concursul se desfăşoară de mai bine de 22 de ani şi a fost organizat, până acum şapte ani de Lucian Mocanu. Campionatul a fost inclus în Calendarul Senior Tenis Club România şi se organizează în luniile de vară. Toţi cei 80 de participanţi s-au înscris online, iar majoritatea se cunosc de la campionatele trecute. Categoriile de vâstă, la simplu, sunt plus 35, 40, 45, 50, 55 şi plus 60, iar la dublu plus/minus 55.

Premii în bani şi cupe

Pe durata celor trei zile se desfăşoară meciurile propriu zise. Azi au loc semifinalele iar mâine, cei mai buni tenismani vor concura pentru finală. La sfârşit, fiecare concurent va fi răsplătit cu o diplomă şi cupă. Cei mai buni vor primi şi premii în bani, valoare a sumei fiind de 10.000 de lei. „Este un prilej de a ne întâlni, a spune bancuri, a degusta bucate tradiţionale şi de a căpăta experienţă”, a mai declarat Bogdan Mocanu.
Vladimir Creţu, „regele bancurilor”, participă de fiecare dată la campionatele de tenis care se organizează de-a lungul verii. Este unul dintre cei mai îndrăgiţi concurenţi pentru că întreţine atmosfera cu bancurile sale de cea mai bună calitate. „Spun bancuri de când mă ştiu”, a declarat acesta.

 Veteranul tenismanilor

Nu întotdeauna tinerii se remarcă pe terenul de tenis. Şi veteranii dovedesc că mai au spirit de invingători.  Horea Simu are 70 de ani şi este foarte sprinten pe terenul de joc. A fost atlet de performanţă, iar după ce s-a pensionat s-a apucat şi de tenis. „Familia mea m-a crescut într-un spirit sportiv. Mama mea a afost o înotătoare foarte bună, tatăl la fel. Îmi place mişcarea şi de fiecare dată profit de momentele libere“, a declarat Horea Simu.
De mai bine de zece ani participă la concursurile de tenis care se organizează şi luptă cot la cot cu concurenţii mai tineri. Ţine foarte mult la vestimentaţie şi îşi alege foarte bine ţinuta pe terenul de tenis.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite