Verii lui "Felix" vor să-i facă plângere penală pentru fals în declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, ieri, procesul în care Dan Voiculescu a cerut revizuirea sentinţei în urma căreia acesta a fost declarat definitiv colaborator al Securităţii. Motivul amânării a fost că dosarul se află încă la Curtea Supremă, instanţa care a menţinut sentinţa atacată acum de politician.

Intervenienţi în acest dosar, Paraschiva şi Vasile Silaghi, rudele turnate la Securitate de către Dan Voiculescu, sunt hotărâţi să meargă mai departe. După ce hotărârea Curţii de Apel va fi publicată în Monitorul Oficial, Vasile Silaghi susţine că va face o plângere penală împotriva lui Dan Voiculescu, pentru fals în declaraţii.
Asta pentru că, la începutul mandatului de parlamentar, Voiculescu a semnat o declaraţie de necolaborare cu Securitatea. "Dacă este nevoie, vom căuta sprijin şi la Bruxelles", a declarat Vasile Silaghi.

„Tata a fost pus să mă renege ca fiică"

Verişoara turnată la Securitate de Voiculescu este încă traumatizată de drama trăită de familia sa. "Am primit noi documente de la CNSAS. Se dovedeşte că, maiorul de Securitate Gligor Octavian, cu ajutorul lui Dan Voiculescu, mi-a făcut un dosar de urmărire internă, nr. 26/1974, cu numele «Vica». Acest securist a deschis un dosar de urmărire şi pe numele părinţilor mei. Am găsit o declaraţie în care tata era pus să mă renege ca fiică", a declarat Paraschiva Silaghi pentru "Adevărul".

Cei doi soţi au depus la dosar un memoriu, în care arată că Dan Voiculescu, prin notele date la Securitate decenii la rând, le-a adus grave prejudicii de imagine, dar şi materiale.

Paraschiva Silaghi şi soţul său au cerut în memoriu ca instanţa Curţii de Apel "să dispună în mod expres publicarea în Monitorul Oficial a hotărârilor Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie privitoare la dosarul 22502/3/2008".

Totodată, cei doi soţi mai arată că sunt "victimele delaţiunilor lui Dan Voiculescu" şi că nu-şi vor schimba declaraţiile făcute în faţa Curţii de Apel Bucureşti şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dovedit ca turnător la Securitate

În iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare făcută de Dan Voiculescu împotriva deciziei prin care s-a stabilit definitiv că a colaborat cu fosta Securitate.

În august 2012, Voiculescu a deschis un nou proces în care a cerut revizuirea sentinţei. Motivul invocat în acţiune a fost că unul din cei trei membri CNSAS care au votat în Colegiu pentru declararea sa drept colaborator al poliţiei politice, Mircea Dinescu, a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate. Potrivit CNSAS, Voiculescu a fost recrutat de Securitate în februarie 1970, sub numele conspirative "Mircea" şi "Felix".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite