Bani de la UE în garsoniera Melaniei Vergu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta consilieră a ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, este controlată de Autoritatea de Management (AM) pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), din cadrul Ministerului Muncii.

Melania Mandas Vergu este managerul proiectului „Practică să înveţi, învaţă să practici", derulat prin firma sa, SC Edu Tim Consultanţă Europeană, finanţat cu 4 milioane de euro.

Mai citeşte şi:

Funeriu şi-a pus consiliera să‑şi păzească afacerea

Potrivit directoarei AM POSDRU, Anca-Cristina Zevedei, ancheta a fost pornită de Departamentul Antifraudă şi Nereguli din cadrul autorităţii pentru două motive: „Cei de la departament s-au autosesizat după ce dna Vergu a fost numită de ministrul Funeriu în Organismul Intermediar de monitorizare pentru POSDRU, nominalizare care nouă nu ni s-a părut că nu este în regulă, având în vedere că ea derulează un proiect prin firma sa. În plus, doamna Vergu a declarat recent că şi-a renovat apartamentul din suma de 1,5 milioane de lei din banii proiectului şi verificăm şi această cheltuială".

Anca-Cristina Zevedei a precizat că nu poate spune dacă există vreo ilegalitate în proiectul Melaniei Vergu şi că un prim raport preliminar îl va avea luni, 7 iunie. Ea a adăugat că ministrul Funeriu a înlocuit‑o pe Vergu din organismul de control al proiectelor.

Şi-a renovat casa

Potrivit Ghidului solicitantului de proiect, cheltuieli eligibile ale proiectelor de genul celui depus de Melania Vergu sunt şi servicii de administrare a clădirilor sau de reabilitare a lor.

Fosta consilieră a ministrului Funeriu a declarat recent că prima finanţare a proiectului a investit-o în laptopuri şi telefoane pentru echipa sa şi în renovarea sediului firmei, care este şi locuinţa sa. Vergu a fost demisă joi seara de ministrul Educaţiei după un scandal legat de folosirea funcţiei de consilier în strângerea de informaţii pentru proiectul său.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite