Venezuela, a patra putere mondială din punctul de vedere al resurselor de gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Venezuela, a patra putere mondială din punctul de vedere al resurselor de gaze
Venezuela, a patra putere mondială din punctul de vedere al resurselor de gaze

Preşedintele Hugo Chavez  a declarat că Venezuela va deveni o putere mondială din punctul de vedere al resurselor de gaze naturale, cu rezerve atestate care vor situa statul din America de Sud pe locul patru în lume.

"Venezuela va fi o putere gazieră, o putere energetică. Ţara noastră va deveni a patra putere mondială în termeni de rezerve certificate de gaz", a apreciat şeful de stat socialist.

Zăcământul de gaz Cardon 4, descoperit în acest an în Golful Venezuela, este unul dintre cele mai mari din lume, cu rezerve estimate între 1 şi 1,4 miliarde de barili echivalent petrol.

Potrivit lui Hugo Chavez, Venezuela, care se afla în 2008 pe locul opt în clasamentul mondial al ţărilor cu cele mai mari rezerve atestate de gaze, va atinge locul al patrulea mondial spre sfârşitul lui 2014.

Hugo Chavez a adăugat că PDVSA, compania petrolieră naţională, este gata ca în cel mai scurt timp 50% din parcul naţional de automobile să folosească gaz.

Venezuela, primul producător de petrol brut din America latină, intenţionează ca începând din luna decembrie să vândă autovehicule care funcţionează cu un sistem mixt de combustibil, benzină şi gaz, notează Agerpres.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite