Costi Velcev, căutat şi-n bârlogul ursului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costi Velcev, căutat şi-n bârlogul ursului
Costi Velcev, căutat şi-n bârlogul ursului

Localnicii spun că s-a răscolit orice colţişor, fără succes însă

S-au scurs nouă zile de la dispariţia micuţului Constantin Velcev, în vârstă de 7 ani. Azi-dimineaţă, 205 voluntari, jandarmi, salvamontişti, poliţişti comunitari, agenţi de pază şi zece ziarişti au format un cordon uman de un kilometru şi jumătate şi au luat la pas muntele Parâng, fiecare colţ al versanţilor fiind cercetat în amănunt. Cei trei câini de salvare i-au însoţit permanent pe căutători. În ciuda eforturilor, Costi însă pare înghiţit de pământ. Căutătorii sunt însă decişi să ia la pas muntele de câte ori va fi nevoie.

Toate hainele copilului, luate pentru cercetări

Bunica micuţului aşteaptă înfrigurată orice semn. „Mi-au luat criminaliştii toate hainele copilului pentru cercetări. Le-au dat câinilor să le ia urma”, a declarat Nadejda Abruza.
Localnicii au participat şi ei la căutări chiar din seara în care micuţul a dispărut. „Am căutat în noaptea aceea toate gurile canal şi împrejurimile. Am răscolit orice colţişor. Copilul ăsta a fost furat, pentru că nu avea cum să-l înghită pământul”, a afirmat categoric Ion Mocioi, de 59 de ani.

Căutat în cele mai ascunse locuri

Mulţi au povestit că în căutări s-a mers până acolo încât s-a răscolit şi un bârlog de urs. Câinii de urmă au intrat în culcuşul fiarei, însă nu au găsit nici măcar o urmă.
În cordonul uman de astăzi s-a prins şi mama băiatului, Olga Vlecev, care a participat activ la căutari în fiecare zi. Femeia pare însă la capătul puterilor. De la o zi la alta arată tot mai rău, trasă la faţă şi sleită de puteri.
La intervenţia reporterului „Adevărul de Seară”, familia micuţului a fost cazată în cabana salvamontiştilor gorjeni, pentru că nu avea unde dormi peste noapte. Aceştia i-au permis femeii să stea aici pe toată durata căutărilor. Întrebată ce va face dacă se vor sista căutările, Olga Velcev a izbucnit în lacrimi. Spune că nu ştie cum ar putea să coboare din munţi fără Costi. Potrivit spuselor sale, fostul ei soţ are şase copii făcuţi cu cinci neveste. Ea spune că nu aşteaptă niciun fel de ajutor de la acesta, indiferent cât de greu i-ar fi.

Piste false

Mai mulţi clarvăzători şi persoane care susţin că au puteri paranormale au venit să spună poliţiei că ştiu unde se află copilul. Plecând de la prezicerile acestora, oamenii legii i-au însoţit pe zeci de kilometri, irosind timp şi energie fără niciun rezultat. De asemenea, s-au verificat şi informaţiile primite de către poliţie în urma unui apel telefonic, cum că băiatul s-ar găsi în viaţă, sub un brad, la zece kilometri de staţiune, fapt ce nu s-a  confirmat însă.
Astăzi, până la închiderea ediţiei, căutătorii găsiseră doar o bucată dintr-un papuc care se presupunea că i-ar fi putut aparţine lui Costi, lucru infirmat de mama acestuia. Căutările vor continua până seara târziu, când se va stabili strategia pentru ziua următoare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite