Vasluiul, în pană de curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei defecţiuni simultane, înregistrate, ieri, la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, au paralizat orice activitate din municipiul Vaslui, între orele 12.30 şi 14.30. Practic, 60% din

Trei defecţiuni simultane, înregistrate, ieri, la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, au paralizat orice activitate din municipiul Vaslui, între orele 12.30 şi 14.30. Practic, 60% din populaţia Vasluiului a rămas fără curent electric, cele mai afectate de pana de curent electric fiind instituţiile publice, spitalele, băncile, magazinele ce vând produse în rate, care şi-au pierdut clienţii ş.a. Lucian Luca, purtătorul de cuvânt al E- ON, Moldova, Sucursala de Distribuţie, Furnizare a Energiei Electrice Vaslui a declarat că, s-au demarat verificări, în teren, pentru a se depista care este cauza defecţiunilor. O primă presupunere a celor de la E-On Moldova, ar fi că pana de curent ar fi fost cauzată de atingerea unor cabluri de transmisie a energiei electrice, cu ocazia săpăturilor ce se execută, în centrul oraşului, la magazinul central. Printre instituţiile afectate de pana de current se numără şi Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, care s-a autosesizat şi va lua măsuri.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite