Vânzător la drumul mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânzător la drumul mare
Vânzător la drumul mare

Sute de agricultori din comunele Strejeşti şi Grădinari îşi vând legumele şi fructele la marginea şoselei, pentru că, spun ei, nu au loc de samsari în pieţe. Autorităţile spun că o piaţă de gros ar rezolva problema celor care nu au unde să-şi vândă producţia, însă proiectele au rămas până acum la stadiul de discuţii. Click aici pentru FOTOGALERIE!

Ţăranii din Strejeşti şi Grădinari-Olt, comune mari, cu peste 3.000 de locuitori, stau cât e vara de lungă la drumul mare şi aşteaptă lumea să cumpere legume sănătoase. Oamenii au avantajul că îşi dau marfa din poartă sau măcar aproape de lotul de pământ şi nu mai dau bani pe transport. Însă, dacă anul e bogat ca acum, trebuie să scadă preţurile mult, că altfel li se strică marfa pe câmp. De această situaţie profită samsarii de legume, care cumpără recolta aproape pe nimic.

Florin Niţu (55 de ani) este unul dintre cei care stau zi de zi pe marginea drumului ca să îşi scoată banii investiţi în grădinărit. „S-a ocupat cineva de ţărani până acum? Dăm vinetele aici cu 70 de bani kilogramul şi la piaţă sunt doi-trei lei“, spune omul, ştergându-şi sudoarea de pe frunte cu dosul palmei. Bărbatul s-a întors în Strejeşti, după ce ani buni a fost orăşean cu loc de muncă.

„M-au gonit din piaţă“

La câţiva metri distanţă, Tudor Niţu vinde roşii. La Râmnicu Vâlcea sau la Sibiu spune că n-are loc în piaţă din cauza samsarilor, iar când a mers în Mureş cineva i-a dezumflat roţile de la maşină, iar altădată a fost gonit din piaţă. „Muncim degeaba. Îi ţinem pe speculanţi, că pentru noi nu face nimeni o piaţă unde să ne vindem civilizat marfa.

Eu abia iau 40 de bani pe un kil de roşii, iar la tarabă ăstea aşa ca ale mele se dau cu doi-trei lei. Muncim de la cinci dimineaţa până aproape de miezul nopţii. Uite, astăzi am făcut doar 15 lei“, spune supărat omul.

În acelaşi timp, o dubiţă cu numere de Vâlcea parchează lângă Dacia cocoşată de marfă a lui nea Niţu. Coboară un bărbat şi o femeie. Sunt mulţumiţi de marfă şi de preţ şi cer câteva zeci de kilograme de roşii şi de vinete.

„Vindem în ţară legumele. Întotdeauna au avut marfă frumoasă aici la Grădinari. Şi preţuri bune pentru noi“, explică bărbatul ce face cu marfa proaspăt cumpărată, deşi nu are acte de producător sau care să explice în vreun fel provenienţa legumelor.

image

După o zi de comerţ la şosea,  Tudor Niţu a făcut doar 15 lei

Până-n Grădinari şi mai departe, spre Drăgăşani, pe drumul spre Râmnic, ţăranii stau ascunşi de soare sub crengi de copaci de care atârnă câte o pătură drept acoperiş împotriva soarelui, sub umbrele sau în câte-o covercă.

Tanti Ana Petrache cară zilnic cu căruţul roşii la şosea ca să mai pună mâna pe-un bănuţ. „Eu singură le îngrijesc, zic să mai fac un ban pe lângă pensie. Însă când ai cumpărători care se tocmesc şi la 50 de bani kilogramul, nu mai e nicio pricopseală…“, oftează bătrâna.

Comerţ la ventilator

La câţiva kilometri, în Râmnic, prima piaţă unde aduc marfă samsarii din zonă, preţurile cresc de trei-patru ori.

Comercianţii nu recunosc în ruptul capului că sunt samsari. „Eu vin cu marfă în fiecare zi. E cultivată în propria grădină”, a spus una dintre vânzătoare în timp ce se răcorea la ventilatorul adus de acasă.

Oamenii ar vrea o piaţă de gros unde să-şi vândă marfa. Primarul din Grădinari spune că deocamdată nu are bani pentru o astfel de piaţă. „Avem în plan să facem o piaţă de gros în comună, însă în acest an nu putem. Avem un teren care aparţine episcopiei şi am cerut lui IPS Irineu să ni-l dea în arendă. Vom prinde bani în bugetul de anul viitor“, a spus Cătălin Becheanu.

image

Cumpărătorii sunt ademeniţi de localnici cu preţuri mici

„Cred că ar fi necesare mai multe pieţe de gros în Oltenia, având în vedere faptul că această regiune are un potenţial agricol foarte mare. Există discuţii de câţiva ani pentru a face una la nivelul judeţului Dolj“, a spus şi Gheorghe Călinoiu, directorul serviciului public Administraţia Pieţelor şi Târgurilor Craiova.

40 de bani costă un kilogram de roşii la producătorii din localităţile Strejeşti şi Grădinari. În pieţele din Cluj-Napoca, un kilogram se vinde cu 2,5 lei, iar în cele din Sibiu, cu 2 lei.

1 leu este preţul cu care grădinarii vând kilogramul de ardei gras pe drumul dintre Găneasa, Drăgăşani şi Râmnicu Vâlcea. Cumpărătorii îl pot achiziţiona cu 3 - 4 lei la Cluj-Napoca şi cu 2,5 - 3 lei la Sibiu.

70 de bani cer producătorii din judeţul Olt pe kilogramul de vinete. În pieţele din marile oraşe, preţul se dublează sau chiar se triplează. Astfel, la Cluj-Napoca, un kilogram de vinete ajunge la 2 lei, iar la Sibiu, la 1,5 lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite