Vacanţele de lux ale fostului director CFR Călători şi ale soţiei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Integritate a cerut Curţii de Apel controlarea averii fostului director general al CFR Călători, Alexandru Noapteş, şi a soţiei acestuia. Inspectorii ANI au constatat că cei doi soţi nu pot justifica 2,8 milioane de euro din propria avere.

Deşi cei doi au realizat venituri de 816.789,77 lei (aproximativ 232.385,84 euro) în perioada 2005 - 2009, averea deţinută de Alexandru şi Manuela Noapteş era de 10,64 milioane lei (aprox 3 milioane euro). ANI a constatat că soţii Noapteş nu pot justifica 9,82 milioane lei (aproximativ 2,8  milioane euro).

Din documentele ANI, Alexandru şi Manuela Noapteş par să fie campioni ai cheltuielilor de lux. Gucci, Prada, Dior, Armani, Louis Vuitton sunt magazine în care, în călătoriile lor în afară, cei doi intrau de fiecare dată şi lăsau chiar şi zeci de mii de euro.

Din datele ANI aflăm că:

În perioada 3 ianuarie 2006 - 30 iunie 2006, Manuela Cristina Noapteş a efectuat cheltuieli de lux de 42.005 lei în magazine precum Prada, Dior sau Escada, la Paris, Bucureşti, Roma.

În cursul anului 2007, ea a cheltuit 35.297 lei în magazine precum Lacoste, Escada sau Cartier, din Paris, Bucureşti, Viena, Frankfurt şi Milano

În anul următor, în aceleaşi magazine a plătit 41.130 lei.

Alte cheltuieli de lux făcute de Manuela Noapteş:

- 13.07.2006-01.11.2006: 63.472,61 lei RON, cheltuieli lux Vertu,Prada, Dior, Escada, MONTBLANC, Gucci, Maxmara, etc., efectuate la Londra, Dubai, Paris, Bucureşti, Roma

- 14-31.12.2006: 15.846,28 lei RON, cheltuieli lux Escada, etc., efectuate la Viena

De celalaltă parte Alexandru Noapteş a cheltuit în numai 3 zile (12 - 16 noiembrie 2006) 13.777 euro la Viena, la Marriot Hotel, Louis Vuitton şi Gucci). Totodată, în perioada 27 - 30 noiembrie 2006 a mai plătit bunuri de lux în valoare de 6.500 euro, tot la Viena.

Între 8 - 31 decembrie 2006, a plătit 15.855 euro, la Milano ( magazinele Rocca, Lugano, Park Hyatt, Louis Vuitton).

Alexandru Noapteş a cheltuit în primele două luni ale anului 2007 circa 10.000 euro la Munchen, Viena, Milano, Londra ( Marriott Hotel Viena,Donna Lugano, Louis Viutton, Les Copains, Armani, Park Hyatt, Harrods).

Alte cheltuieli de lux făcute de fostul director CFR Călători în vacanţele sale:
- 30 - 31 octombrie 2006: 8.248,70 euro, cheltuieli de lux efectuate la New York ( Armani, Dino Baldini, Lenscrafters, Roberto Cavalli, Sacks Fifth Avenue)

- 24 octombrie - 2 noiembrie, 8.681 dolari, cheltuieli de lux efectuate la Boston, New York ( Armani, Dino Baldini, Sacks Fifth Avenue).

- 27-29 decembrie 2006 - 40.997dolari, cheltuieli de lux efectuate la New York( Dolce Gabana Madison Avenue, The Ritz Carlton, Sacks Fifth Avenue, Hilton, Roberto Cavalli, Sony Style, Lenscrafters, Cesare Paciotti, Stuart Weitzman)

- 08-10 ianurie 2007 - 8.017,68 dolari, cheltuieli de lux efectuate la New York (Armani, Hilton)

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite