Vacanţă la reduceri în taberele şcolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofertele de petrecere a vacanţei de iarnă pentru elevi sunt extrem de tentante datorită preţurilor reduse. Şapte zile petrecute într-o tabără privată de schi costă aproximativ 300 de euro, iar la stat un sejur costă în jur de 100 de euro.

Diferenţele apar însă la capitolul ofertă. Tarifele percepute de taberele private includ cazarea, mesele zilnice, orele de schi şi închirierea echipamentului. La stat însă, de cele mai multe ori este asigurată doar cazarea, restul fiind suportat de fiecare elev în parte din buzunarul propriu. 

Concret, pe Valea Prahovei, la tabăra privată Buşteni, cazarea se face la  pensiune de trei stele, la 500 de metri de pârtia Kalinderu, fiind acceptate serii de câte 30 de copii. Se asigură inclusiv instructor de schi.

“Avem cereri pentru perioadele 17-23 decembrie şi 10-16 februarie 2009, dar putem organiza serii oricând. Preţul este 1100 lei/copil, preşcolar sau şcolar, dar nu este inclus transport pe cablu”, a declarat Diana Popa, reprezentantul unuia dintre operatorii de pe Valea Prahovei.

În acelaşi preţ este inclusă şi şcoala de schi. Şase monitori sunt la dispoziţia grupurilor de copii, împărţiţi în avansaţi, medii sau începători. La finalul sejurului se organizează jocuri de cabană şi se acordă premii.

Brăilenii preferă Ţinutul Secuiesc


Tabăra de stat de la Pădureni, Covasna, este rezervată în perioada vacanţei de iarnă, deşi nu există şcoală de schi. Aici vin grupuri elevi din Brăila, a declarat şeful Administraţiei Taberelor Covasna, Tischler Ferenc.

„Preţurile acum s-au recalculat, iar la această oră avem tot sezonul rezervat. Pe perioada Revelionului sunt rezervate toate locurile, de Crăciun este liber, pentru că toată lumea preferă să fie alături de familie”, a precizat Tischler.

Tabăra de la Pădureni are 42 locuri, iar tarifele sunt, în medie, de până la 50 de lei/zi/persoană. La grupurile de preşcolari, tarifele scad. Loc de distracţie este din belşug: lângă tabără se află un mare lac de acumulare, care iarna îngheaţă şi pe care se poate patina. De asemenea,  există şi o pârtie pentru săniuş şi pentru schi.

Dar, la cerere, se pot angaja monitori de schi, care de regulă, practică tarife  cuprinse între 35 şi 100 de lei/oră/persoană.
Şi în judeţul Braşov funcţionează o singură tabără, la Predeal, unde o zi de cazare este 30 de lei/elev, dar în acest tarif este inclusă doar cazarea.

„Există o pensiune-restaurant, acreditată de Agenţia Naţională pentru Tineret, care oferă, la preţul de 25 de lei, trei mese/zi. În acest an nu avem monitori, am avut anul trecut, când a fost tabără cu tematică, dar copiii au la dispoziţie un club cu mese de ping-pong sau rummy ”, ne-a declarat administratorul Centrului de agrement Predeal, Aurelian Vlad. 

Taberele, în mare parte retrocedate

În judeţul Braşov funcţionau înainte de Revoluţie şapte tabere, însă doar cea de la Predeal mai este în funcţiune.
Celelalte, fie au fost retrocedate foştilor proprietari, iar acum sunt închise, fie au fost cedate unor întreprinzători.

Un exemplu în acest sens ar fi cazul taberelor de la Timişul de Jos şi Dâmbu Morii, care au ajuns oficial, în urma unor contracte de colaborare cu Agenţia Naţională de Tineret, la firma unui medic şi a unui proprietar de firme de taxiuri din Braşov, şi care sunt în stare de paragină.

În Covasna, din cauza condiţiilor precare, taberele şcolare de la Zăbala, Crasna şi Comandău nu au mai primit autorizaţie de funcţionare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite