VIDEO Fostul general Stănculescu despre deshumarea soţilor Ceauşescu: "Vom afla exact ce trebuie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Atanasie Stănculescu
Victor Atanasie Stănculescu

Una dintre figurile centrale ale procesului împotriva soţilor Ceauşescu, fostul general Victor Athanasie Stănculescu povesteşte că a pierdut legătura cu cei care păzeau trupurile, după execuţia fostului dictator şi a soţiei acestuia.

Transportorul în care se afla a fost atacat şi unul dintre militarii care îl însoţeau a murit,a declarat Stănculescu pentru Antena 3.

Trupurile celor doi au fost aduse lângă stadionul Ghencea de nişte elicoptere, urmând să fie preluate şi duse la spitalul Militar. În momentul în care elicopterele au aterizat, salvările nu ajunseseră la faţa locului să preia cadavrele.

Dat fiind faptul că personalul de zbor nu avea pregătire pentru zbor de noapte, elicopterele au trebuit să plece, trupurile fiind lăsate în grija unui căpitan, potrivit declaraţiilor făcute de fostul general.

Trupurile soţilor Ceauşescu au fost găsite, până la urmă, la o garnizoană care era lipită de stadionul Ghencea.

Militarul care păzea regimentul i-a povestit lui Stănculescu felul în care acestea au ajuns acolo. Căpitanul care le păzea i-a adus două pachete şi i-a spus să le treacă dincoace de parapet.

Stănculescu îşi aminteşte că cele două cadavre erau înfăşurate în foi de cort şi pantofii Elenei Ceauşescu erau la vedere.

În legătură cu deshumarea rămăşiţelor soţilor Ceauşescu, Stănculescu spune: Vom afla exact ce trebuie. Este exact ce trebuia să se găsească acolo şi ce s-a spus că se va găsi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite