VIDEO Iran: represiune brutală a revoltelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campusurile universitare au fost luate cu asalt de forţele de ordine .Garda Revoluţionară iraniană a anunţat ieri că va lua măsuri legale  împotriva website-urilor care „incită la revoltă“.

Mii de protestatari faţă de regimul iranian s-au adunat aseară în centrul Teheranului, în pofida interdicţiilor, potrivit CNN.


Mai citeşte şi:

VIDEO Continuă protestele în Iran
VIDEO Iran: Lupta dintre ayatollahi face victime
Regimul iranian adoptă măsuri de stăvilire a opoziţiei şi mass-mediei

Ieri a fost a cincea zi de manifestaţii împotriva rezultatelor alegerilor prezidenţiale de vineri, câştigate de preşedintele conservator Mahmoud Ahmadinejad.

Protestatarii, care îl sprijină pe liderul opoziţiei reformiste, Mir Hossein Moussavi, cer repetarea alegerilor, susţinând că voturile au fost furate. Garda Revoluţionară, armata ideologică a regimului islamic de la Teheran, a acuzat anumite companii americane şi canadiene, inclusiv agenţii de informaţii, de susţinerea financiară şi tehnică a website-urilor.

YouTube prezintă imagini cu persoane bătute de poliţişti şi cu pagubele provocate de armată în timpul unui raid într-un campus din Teheran.

Mai multe înregistrări arată un bărbat, manifestant, ucis în timpul uriaşului protest de luni.
”Cei care promovează revoltele pe internet să ştie că se expun la o apăsătoare acţiune în justiţie din partea noastră. Le cerem să retragă asemenea informaţii”, afirmă Garda Revoluţionară într-un comunicat.

Proteste pe acoperişuri

În noaptea de marţi spre miercuri, protestatarii s-au urcat pe acoperişurile clădirilor şi au strigat mesaje de protest, o scenă care s-a mai petrecut în ultimele zile ale şahului, transmite corespondentul BBC.

După sângeroasa zi de luni, când opt persoane au fost ucise la Teheran, marşurile par a se derula paşnic, participanţii deplasându-se în tăcere, pentru a nu da motive de intervenţie forţelor de ordine. Totuşi, puţine informaţii ajung la public din cauză că presa a fost drastic ­restricţionată.

Studenţi bătuţi

În noaptea de marţi spre miercuri, miliţia islamistă Basij a luat cu asalt căminele universităţilor din mai multe oraşe ale Iranului, perchezi­ţionând dormitoarele şi lovindu-i pe unii dintre studenţi.

Au fost făcute mai multe arestări, iar decanul universităţii din Shiraz şi-a dat demisia, potrivit BBC. Studenţii au fost printre cei mai activi susţinători ai opoziţiei şi au existat informaţii privind încercuirea incintelor universitare de către forţele de ordine încă de la începutul protestelor, în weekend.  

Arestări răsunătoare

Un profesor universitar şi un analist, apropiaţi taberei reformiştilor care l-a susţinut pe Moussavi, au fost arestaţi ieri. Hamid Reza Jalaipour, profesor de sociologie la Universitatea din Teheran şi colaborator în campania lui Moussavi, şi Saïd Laylaz, economist şi analist politic, au fost săltaţi de la propriile domicilii. Circa 100 de oficiali şi de jurnalişti reformişti au fost arestaţi de la începutul revoltelor, dintre care unii au fost eliberaţi ulterior.

Risc de pedeapsă capitală

Un procuror iranian regional a avertizat că “unele elemente” din spatele revoltelor postelectorale riscă pedeapsa cu moartea, conform legii islamice, a informat agenţia Fars.

Mohammad Reza Habibi, procuror general în provincia Isfahan, a spus că aceste elemente sunt controlate din exteriorul Iranului şi le-a cerut să renunţe la “activităţile criminale”.”În Iran, Codul Penal pentru astfel de indivizi care duc o luptă împotriva lui Dumnezeu este execuţia”, a subliniat Habibi.

Obama, nepărtinitor

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat că diferenţa în termeni de politică dintre liderul iranian Mahmoud Ahmadinejad şi liderul opoziţiei, Mir Hossein Moussavi, „nu este atât de mare pe cât pare”. “Indiferent de rezultatul renumărării voturilor, cerut de Moussavi, vom avea de-a face cu un regim iranian ostil Statelor Unite”, a spus Obama.

SUA trebuie să împiedice Iranul să obţină arma atomică şi să renunţe la susţinerea pe care o acordă organizaţiilor radicale, şi “acest lucru va fi valabil indiferent cine va ieşi învingător din aceste alegeri”, a declarat Obama.

Jurnalul unui iranian din România
„Azadi“, Turnul Libertăţii de la Teheran

image

Turnul „Azadi“ este locul de întâlnire al iranienilor care îşi cer dreptul la libertate



E un turn mare şi impunător construit în mijlocul unei pieţe imense cum nu există în România. Se numeşte „Azadi“ ( Libertatea). Inspirată denumire, dacă te gândeşti că e ultima chestie pe care o vezi în drum spre aeroportul internaţional din Teheran, de unde zilnic milioane de oameni zboară cu gândul la libertate.

Nu-l mai văzusem de mult. Mai precis, din 1993, când am trecut cu taxiul pe lângă el. Dacă îmi spunea cineva atunci că în următorii 16 ani n-am să mai ajung la el, nu l-aş fi crezut niciodată. Anii au trecut însă, iar acea imagine cu „Azadi“ în acea dimineaţă de toamnă a rămas ultima pentru mine legată de Iran. Una gri, ca o poză făcută în alb-negru, ceva parcă dintr-o altă viaţă...

Până luni, când l-am revăzut după 16 ani! Era tot acolo, la fel de mare, la fel de impunător. Dar, ceva se schimbase totuşi. În loc de sute de maşini, turnul era înconjurat de mii de oameni. Iniţial, nu mi-a venit să cred. Şocul era la fel de mare ca şi cum dimineaţă m-aş fi trezit, aş fi dat drumul la televizor şi aş fi văzut cum un OZN aterizează în faţa Palatului Cotroceni, iar nişte omuleţi verzi coboară din el ca să se vadă cu Băsescu.

Imaginile din „Azadi“ însă erau reale. Un milion şi jumătate de oameni au ieşit pe stradă, au strigat „moarte dictatorului“ şi m-au convins de un lucru: într-un viitor apropiat o să mă întorc în Iran şi o să mă gândesc la libertate când voi trece pe lângă „Azadi“ în drumul de la aeroport spre oraş, nu invers. (Amir Kiarash )

Amir Kiarash

image

S-a născut la Teheran, în 1981, la un an după declanşarea războiului Iran – Irak. A venit în România, împreună cu familia, în 1992.

În Bucureşti, a absolvit Liceul iranian şi apoi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Ca ziarist, a lucrat la „Gazeta Sporturilor”, „ProSport”, iar de la 1 iunie este editor la „Adevărul”.



Occidentul nu poate face nimic, deocamdată

image

Manifestări de solidaritate au avut loc în întreaga lume  Foto: AFP



Comunitatea internaţională dispune de foarte puţine mijloace pentru a interveni în conflictul intern din Iran şi va rămâne, probabil, un spectator pasiv, cu excepţia câtorva declaraţii diplomatice, susţin experţii. Denis Bauchard, de la Institutul francez pentru relaţii internaţionale (IFRI), spune că „orice implicare a Occidentului nu poate decât să slăbească opoziţia din Iran“.

„La ONU, Rusia şi China vor bloca orice iniţiativă, iar în ceea ce priveşte statele arabe vecine, acestora le este teamă de Iran şi nu vor face nimic care le poate deteriora relaţiile cu această ţară“, este de părere Thierry Coville, de la Institutul pentru Relaţii Internaţionale şi Strategice (IRIS). Mai mult, el crede că nu există o alternativă externă credibilă, nici din partea regaliştilor, nici a mujahedinilor poporului.

Ahmadinejad, susţinut de ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, are multe atuuri: populaţia săracă, lumea rurală. În plus, beneficiază de sprijinul forţelor de ordine şi  al armatei. Mai mulţi diplomaţi europeni au fost convocaţi la Ministerul iranian al Afacerilor Externe, pentru a fi admonestaţi pentru reacţia conducătorilor acestor ţări faţă de violenţele postelectorale.

“Nici Uniunea Europeană, nici altă ţară nu e în poziţia de a avea dreptul să se amestece şi să facă remarci grosiere împotriva Iranului, în special faţă de glorioasa noastră alegere”, i-a transmis MAE iranian lui Josef Havlas, însărcinat cu afaceri şi reprezentant al preşedinţiei în exerciţiu a UE.




Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite